Copiii Revoluției

1
559

Aveam doar doi ani la Revoluție și m-au dus, tata și fratele meu, pe umeri în Piață. Nu îmi amintesc decât un singur lucru: toată lumea se uita la niște difuzoare și aștepta cu sufletul la gură să afle ceva. Dacă mă gândesc mai bine, asta este una dintre primele mele amintiri, dacă nu chiar prima…

Părinții mi-au povestit că era foarte frig când mă duceau să fac baie, în perioada de după naștere. Mi-au mai povestit că erau destul de des luați la rost de cunoștințe. „Copil vă trebuie în vremurile astea?”, le spuneau cunoscuții. Și totuși, spre încântarea unora și nefericirea altora, iată că am venit pe lume și am fost îngrijită cât se putea de bine.

Am fost o tânără a Revoluției. Revoltată pe orice. Rebelă. Tot ce era venit din Occident primeam cu brațele deschise și, în final, în Occident am mers și eu. Status quo-ul nu prea exista pentru mine și asta mi-a făcut destul de multe probleme. În timp – prea mult timp – am învățat să mă temperez puțin, dar la suflet tot rebelă am rămas.

Revoluția nu a venit însă pentru toți la fel. Pentru unii a venit deodată și a inspirat o generație sau mai multe. Pentru alții a venit mai lent și, în locuri izolate, aproape deloc. Mai sunt, desigur, cei pentru care Revoluția a fost mai mult un calcul, de pe urma căruia au ieșit câștigători.  Dar nu despre aceștia vom vorbi aici.

La 31 de ani de la Revoluție, subiectul care macină cel mai mult societatea este exodul generalizat. Un exod, la fel ca Revoluția, în mai mulți timpi. Pe de o parte sunt aproape toți foștii mei colegi de liceu, care astăzi sunt prin Berlin, Londra, Amsterdam, New York și câte și mai câte locuri. Printre ei sunt medici, artiști și oameni de știință pentru care „trenul” a venit la țanc și nu s-au mai uitat înapoi. Pe de cealaltă parte sunt însă îngrijitoarele din Austria, Germania și Italia, dintre care unele au chiar peste 60 de ani și se întorc periodic în țară cu daruri pentru nepoți; sunt mamele care se întorc și mai rar decât bunicele și își lasă copiii cu acestea; sunt cei plecați să muncească în construcții, sere, abatoare și tot soiul de industrii; sunt șoferii care fac turul Europei. Un exod incomplet.

Dacă înainte de Revoluție se exportau numeroase produse finite, acum se „exportă” direct resursa umană. Copiii de acum se inspiră din plecările părinților pentru piesele lor rap, iar fetele-cochetele ajung te miri pe unde la produs. Țara noastră dragă, pentru care au murit atâția oameni, a rămas a nimănui, revărsată în exteriorul granițelor și unită doar de sărbători, de Ziua Națională sau cu prilejuri electorale.

Sunt oare sloganurile AUR asemănătoare cu sloganurile curate ale revoluționarilor din Decembrie 1989? Mă îndoiesc. Sunt doar exploatări frivole ale unor trenduri naționaliste, care nu au nimic din curățenia și idealismul care purificau zonele urbane din vestul țării în urmă cu mai mult de 30 de ani. Putem face ceva în legătură cu asta? Încă am naivitatea să cred că da. Putem să ne educăm și să ne încăpățânăm să le oferim o pomenire mai demnă tinerilor morți la Revoluție. Putem să luptăm pentru afaceri de succes și slujbe decente chiar aici, în țara noastră. Putem să nu mai punem botul la toate ideologiile de mâna a doua și să gândim cât putem de critic, pentru a nu mai ajunge niciodată în situații umilitoare. Putem să dăm un alt curs decât cel de până acum istoriei post-revoluționare. Sunt gesturi mult mai mici decât un glonț în piept, dar, făcute zilnic, totuși atât de importante! Copiii Revoluției, cei pentru care se dorea un alt viitor, sunt încă în viață. Viitorul și-l pot, întotdeauna, schimba.

1 COMENTARIU

  1. Giorgiana draga, daca tu te gandesti la AUR, eu mă gandesc mai mult la USR PLUS, o formatiune pentru care demagogia este ceva foarte familiar. Progresistii astia ne vor distruge.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.