„Farmecul Copilăriei“ va continua și în luna septembre, în curtea Cinematografului Arta, din Arad.
Organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad au ales acest spațiu ca o alternativă la Parcul „Aventura Voinicilor“ din oraș, pentru a reuși să respecte prevederile legale în vigoare, respectiv distanțarea socială și limitarea numărului de participanți.
Astfel, până la ridicarea restricțiilor impuse pe perioadă stării de alertă, evenimentul „Farmecul Copilăriei“ va avea loc în fiecare duminică, în curtea Cinematografului Arta, cu începere de la ora 17.00.
Din program nu vor lipsi atelierele creative, jocurile, concursurile dar şi multe alte activităţi potrivite pentru cei mici.
Intrarea la eveniment este liberă, însă se va face pe bază de rezervare.
Vă rugăm să rezervați locurile prin SMS la numărul de telefon 0735.616.700 sau printr-un mesaj pe pagina de Facebook/ farmecul copilariei.
Program: 17.00 – 18.30 prima serie, 18.30 – 19.30 a doua serie
 

Recomandările redacției