Copiii UTA-ei s-au întors cu medalii de la puternicele turnee de la Cluj și Hațeg

0
396

Chiar dacă vremea e capricioasă, turneele fotbalistice de vară rezervate copiilor și juniorilor au debutat în forță, iar două dintre grupele UTA-ei au avut o comportare excelentă.
Bronz în Dealul Gruia
Ioan Herman și băieții săi de la gene­rația Under 11 a UTA-ei s-au întors acasă cu trofeul și medaliile aferente locului 3 la turneul organizat – zilele trecute – de clubul din Dealul Gruia, care, recent, a savurat un nou titlu național în Liga 1.
Utiștii s-au numărat printre cele zece echipe prezente la startul competiției și au avut parcurs perfect în grupă: 1-0 cu CFR Cluj (gol Corchiș), 3-0 cu Arieșul Turda (Corchiș, Glevan 2), 2-0 cu Juniorul Satu Mare (Dronca, Dolga) și 2-0 cu Unirea Ungheni (Moisa, Corchiș). În semifinale, arădenii au fost învinși cu 2-0 de LPS Satu Mare, dar s-au revanșat în finala mică, 2-0 cu Arieșul Turda (Corchiș, Dronca).
Lotul UTA-ei i-a reunit pe Patrick Faur, Luca Moisa, Ionuț Buza, Lucas
Glevan, Ianis Țole, Samuel Cîrlan, David Cismaș, Daniel Dolga, Eric Ronai, Tudor Dronca, Eric Corchiș (cpt) și Mark Cioară.
Copiii au avut bucuria să primească trofeul și medaliile de la Ovidiu Hoban, proaspăt campion cu CFR-ul!
Semifinală în familie la 2009
Tânărul antrenor Alexandru Nistor și-a împărțit lotul în două echipe înscrise la turneul „Țara Hațegului Junior’s Cup”, ajuns la ediția cu numărul trei. De menționat că la această competiție a oficial și Cristi Balaj, fostul arbitru FIFA al României.
Ambele trupe au avut traseu excelent în grupele din care au făcut parte. UTA „alb” a trecut cu 9-0 de Retezatul Hațeg, cu 8-0 de CSM Reșița și cu 6-0 de Voința Sibiu. UTA „roșu” a învins AS Sîntămăria Orlea (13-0), Pro Vulcan (10-0) și Luceafărul Drobeta Tr. Severin (6-0).
Victorii au venit și în faza sferturilor de finală: UTA „alb” – Atletico Timișoara 8-2 și UTA „roșu” – CFR Simeria 1-0.
În semifinală, cele două echipe au ajuns față în față, așa că Alex Nistor a preferat să urmărească jocul din tribună. A fost meci dramatic și spectaculos, cu
3-0 pentru „albi”, „roșiii” au întors la 4-3, dar primii au revenit și au câștigat cu
6-4! În finala mică, UTA „roșu” a trecut de Viitorul Arad cu 4-0.
„Albii” au jucat finala mare în compania celor de la CFR Cluj. Adversarii aveau avantaj 1-0 la pauză, arădenii au egalat, dar n-au profitat de momentul bun ce a urmat și CFR-ul s-a desprins până la 5-1 scor final. „E riscul ce apare când se împarte echipa în două formule echilibrate, am pierdut din energie pe final. Sunt foarte mândru de elevii mei, îi remarc pe toți, au depus un efort fantastic, ținând cont că a plouat pe toată durata turneului. Țin să-i mulțumesc și soției mele, care mă sprijină tot timpul, și părinților copiilor, care sunt alături de noi de fiecare dată”, a punctat Alex Nistor. 

Echipele „Bătrânei Doamne”
UTA „alb”: Alex Rametea, Matei Brad, Ianis Drăgușin, Lucas Zachar, Ayan Sherzad, Denis Ile, Petrică Orodan, Mihai Vălean, Max Crăciun.
UTA „roșu”: Timotei Vârvoreanu, Luca Dehelean, Vlad Rametea, David Burtă, Albert Tomoioagă, Răzvan Cioară, Dominic Ilie, Denis Pop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.