Educația sexuală în scoli a stârnit un val de discuții pe toate canalele media. Se pare însă că elevii arădeni, și nu numai,  nu vor face acesta discipină decât dacă părinții lor vor face o cerere, pentru ca micuțul să participe la acest curs. Plenul Senatului a respins marţi, 22 iunie, cererea preşedintelui Iohannis de reexaminare a legii privind educaţia sanitară. Unii parlamentari susţinereau introducerea educaţiei sexuale în şcoli, ca materie separată, fără solicitarea acordului părinţilor.

Legea a fost adoptată din nou în forma iniţială. În urma votului electronic şi al celui prin telefon, s-a depăşit numărul necesar de 69 de voturi necesare pentru legea organică. Disciplina se va numi „educație sanitară”, iar părinții care doresc ca odrasla lor  sa ia parte la curs trebuie să facă o cerere în acest sens. De asemenea, forma votată de parlamentari este cea în care este nevoie de acordul scris al părinților pentru ca elevii să participe la ore.

Legea merge la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională în acest caz.

Recomandările redacției