Copil a încheiat conturile cu 2019 în afara Top 100, dar rămâne cu multe amintiri plăcute: „Un privilegiu să joc alături de Simona Halep”

0
180

După Simona Halep, care și-a început vacanța în Maldive după Turneul Campioanelor, și cel mai bine clasat tenisman român a pus și el punct anului competițional 2019. Pe blogul personal, Marius Copil face o retrospectivă a celor 10 luni de turnee, încheiate nu foarte bine, din moment ce arădeanul a părăsit Top 100 ATP, până pe poziția 154. Copil a ținut să-i mulțumească în mod special iubitei sale pentru: „tot sprijinul si pozitivitatea ei”, dar și antrenorului său, Andrei Pavel.
Dar iată scrisoarea adresată fanilor de Copil:
„Salutare tuturor,
M-am gândit că acum, la sfârşit de an, sascriu pentru voi o scurtă retrospectivă a sezonului competiţional 2019.
După o pregătire intensă de iarnă am început turneele cu nişte aşteptări foarte mari care, din nefericire, m-au determinat să nu joc relaxat şi să nu pot da ce este mai bun din mine.
Primele două turnee au fost la Doha şi Auckland unde nu am jucat cele mai strălucite meciuri ale mele. Jocul a început să se lege la Australian Open unde am avut o victorie în faţa lui Granollers urmată de o înfrângere împotriva lui Goffin, după o luptă de 4 seturi.
Ne-am întors în Europa unde am jucat Sofia şi Rotterdam. La Sofia am câştigat meciul cu Stan Wawrinka, apoi am pierdut cu Verdasco. La următoarele 10 turnee am trecut printr-o perioadă mai dificilă în care nu am reuşit să mă regăsesc. În perioada Roland Garros am constatat că îmi doresc să încep să particip şi la proba de dublu. Am jucat câteva meciuri bune alături de Bopanna de la care am învăţat multe tactici de joc. Sezonul de iarbă a fost unul destul de bun, cu o semifinală la turneul de la Surbiton, turul 3 la Ilkley şi o înfrângere dure­roasă la Wimbledon împotriva lui Guido Pella. Între timp am avut pivilegiul de a participa la Sports Festival unde am jucat un meci demonstrativ alături de Simona Halep împotriva lui Fabio Fognini şi a Danielei Hantuchova. Atmosferă a fost magică,
într-o sală arhiplină şi vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost prezenţi.
A urmat apoi sezonul din America. A fost unul lung cu victorii la Washington, Winston Salem şi UŞ Open. La UŞ Open am câştigat un meci de dublu alături de Kyrgios, un meci în care ne-am distrat de mi­nune. După revenirea în Europa a urmat ultima parte a sezonului unde munca noastră a început să dea roade cu 2 sferturi de finală, una la Mouilleron le Captif şi cealaltă la Antwerp. La Antwerp am avut 4 victorii consecutive, cea contra lui Schwartzmann fiind foarte importantă pentru mine. După meciul cu Schwartzmann am mai avut un meci bun împotriva lui Andy Murray, un meci pe care, din păcate, l-am pierdut la li­mită. Ultimul turneu din an a fost la Basel unde ţin să le mulţumesc încă o dată organizatorilor pentru WildCard-ul oferit.
Pe partea personală lucrurile au stat extraordinar, iar asta m-a ajutat să îmi găsesc puterea de a merge mai departe şi de a lupta în momentele dificile.
Ţin să-i mulţumesc iubitei mele pentru tot sprijinul şi pozitivitatea ei. Vreau să le mulţumesc familiei, prietenilor şi vouă, tuturor celor care m-aţi sprijinit. Vreau să îi mulţumesc lui Andrei Pavel pentru tot ce a făcut şi face pentru mine. Nu în ultimul rând, vreau să le mulţumesc sponsorilor pentru încrederea pe care mi-o acordă şi pentru că m-au ales să îi reprezint.
Sunt convins că anul 2020 va fi unul
nemaipomenit. Să ne auzim cu bine!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.