După confruntarea de duminică, cu Luceafărul Oradea, pe lângă două puncte mari în zona promovabilă, „Bătrâna Doamnă” a pierdut și doi fotbaliști pentru următoarea dispută de campionat. Fundașul Alex Manea, cel care a amenințat de cele mai multe ori buturile lui Goia la capătul unor faze fixe, a luat cartonașul ce-l suspendă pentru deplasarea de sâmbătă, de la Afumați.
Acasă va rămâne, însă,  și Dumitru Copil, care și-a „procurat” două cartonașe galbene și implicit pe cel roșu pentru proteste. Unul dintre avertismente l-a luat după ultimul fluier al „centralului” Haidiner, fără ca antrenorul UTA-ei să știe exact ce a fost la mijloc. „Nu știu ce s-a întâmplat, dar, dacă a protestat, normal că va fi amendat. Dar, până nu aflu exact ce a fost acolo, nu pot anunța o măsură sau alta. Mitruț (n.a. Copil) mi-a spus în vestiar că nu a înjurat arbitrul, că nu l-a deranjat prea mult, așa că nu știm exact de ce s-a dat al doilea cartonaș galben și roșu”, a spus la conferința de presă de după meciul de ieri Laurențiu Roșu.

Recomandările redacției