accident lipovaUn grav accident de circulaţie, petrecut la data de 29 august, în jurul orei 07.00, pe DN 7, a condus la rănirea gravă a unui băiat, în vârstă de 13 ani.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, oamenii legii au stabilit că, în timp ce a condus un autoturism Renault, pe DN 7, în localitatea Lipova, din direcţia Deva spre Arad, Mihail L., de 49 de ani, din Republica Moldova, pe fondul oboselii la volan, ar fi adormit şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă regulamentar de S. Josef, de 75 de ani, din Ungaria.

„În urma impactului au fost accidentaţi uşor, conducătorul autoturismului Renaut şi L. Elena, de 41 de ani şi a fost accidentat grav L. E. de 13 ani, ambii pasageri ai aceluiaşi autoturism”, ne declara comisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Pentru scoaterea victimei din autoturism a fost solicitată, de asemenea, şi intervenţia subofiţerilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Arad, care au ajuns la faţa locului cu o autospecială de descarcerare.

Poliţiştii continuă cercetările pentru aflarea cu exactitate a cauzelor care au dus la provocarea acestui grav accident de circulaţie.

Recomandările redacției