Testele toxicologice au stabilit că Nicolo, un băiețel de 2 ani din provincia italiană Veneto, a murit din cauza unei supradoze de hașiș, tatăl acestuia fiind cercetat pentru omor din culpă. De asemenea, în corpului lui au mai fost depistate și urme de heroină și cocaină. Poliția suspectează că tatăl avea în mod curent droguri în casă, iar băiețelul le-a găsit și le-a mâncat, conform digi 24. Nicolò Feltrin a murit în seara zilei de 28 iulie, în spitalul din Pieve di Cadore, însă testele toxicologice au fost finalizate acum, iar tatăl, Diego Feltrin, de 43 de ani, a fost pus sub acuzare. În după-amiaza respectivă, copilul a rămas în grija tatălui, pentru că mama era la serviciu. Copilului i s-a făcut rău și a fost dus la spital, unde a murit. Anchetatorii au stabilit încă de la început că băiețelul era intoxicat cu droguri, însă nu s-a știut până acum dacă acestea i-au provocat moartea. În prima fază a anchetei tatăl a fost chemat de carabinieri pentru un test al firului de păr, pentru a face legătura între drogul găsit la copil și substanțele pe care le-ar fi consumat acesta. Dar în ziua stabilită acesta s-a prezentat la laborator tuns chel. Mama a fost și ea chemată pentru teste, dar a refuzat, pe motiv că nu are calitatea de suspectă. Totuși, decizia ei a ridicat suspiciuni. În seara zilei de 28 iulie, Diego s-a prezentat cu copilul în brațe la spitalul din Pieve di Cadore, după o cursă disperată cu mașina. Copilul adormise de prânz, dar nu s-a mai trezit. A ajuns la spital cu un ritm cardiac extrem de scăzut. Seara a fost declarat decesul, medicii din camera de gardă suspectând că moartea lui nu a fost una naturală. Astfel, au fost chemați carabinierii. Diego Feltrin le-a spus anchetatorilor că micuțul Nicolo a ingerat „o substanță ciudată în parcul de lângă casă”, în timpul plimbării de prânz. Bărbatul a spus că și-a dat seama imediat și că l-a făcut pe copil să scuipe. Însă criminaliștii care au cercetat parcul în cele mai mici amănunte nu au descoperit nimic acolo. Ulterior, anchetatorii au percheziționat apartamentul în care locuia familia, ocazie cu care a fost găsit hașiș. Urme din acest drog au fost descoperite și într-o cană aflată pe noptiera de lângă patul copilului. Deocamdată, se supectează că băiețelul a găsit drogurile în casă și le-a ingerat. Ancheta în acest caz este în curs.

Sursa digi 24

Foto gazeta romanească

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției