Au început festivitățile de sfârșit de an, pentru clasele terminale, vor urma și celelate clase, să-și  încheie cursurile, săptămâna viitoare. Mulți elevi vor primii premii, felicitări și laude, atât din partea profesorilor, cât și din partea părinților. Dar ce se întâmplă cu acei elevi care nu sunt premianți, care nu sunt copii de zece pe linie și care nu  participă la zeci de concursuri și olimpiade. Dacă sunt pur și simplu copii normali, de nivel mediu, cu visurile și pasiunile lor, ce se întâmplă cu ei? Mă întreb așadar, ce fac acei părinți care nu-și pot pune carnetul de note al copilului pe facebook, deoarece nu are doar note de zece? Urât obicei pot spune și de prost gust. Te poți bucura de rezultatele copilului sau nepotului tău fără să-l expui pe rețelele de socializare.  Și dacă nu avem un copil premiant, care-i problema? Dacă nu are un teanc de diplome și de medalii acasă, oare este o tragedie?  Mulți dintre părinții cu copii normali, fără zece pe linie, supraviețuiesc într-o lume a concurenței. Trăim într-o lume în care rezultatele copiilor sunt motiv de  lăudă pe internet. Iar mulți dintre părinții cu copii de zece se laudă peste tot, cu acel copil, de parcă el a muncit pentru acele performanțe. Pe principiul, dacă noi nu am putut fi elevi model, de ce să nu ne lăudăm cu copilul, nepotul sau vecinul pe facebook. Mulți copii de nivel mediu au talente deosebite însă de multe ori acei părinți nu-și expun public copiii. Și bine fac. Ne mândrim, e adevărat, cu tot ceea ce fac copii nostri, la școală și în timpul liber, ne bucurăm de orice rezultat pozitiv care vine de la ei, însă de aici și pănă a posta carnetul cu notele copilului, e o diferență majoră.

Dacă eu, ca părinte, nu pot să povestesc la serviciu depre premiile la olimpiade ale copilului meu, oare  este  un capăt de lume? Nu, nu este, pentru că viața copilului meu nu se învârtește în jurul acelor concursuri. Da, e adevărat, că mă bucur de notele copilului meu,  îl laud în privat pentru toate performanțele lui. Însă mai presus de toate competițiile și toate notele de zece, eu îmi doresc un copil fericit. Nu îmi doresc să facă mai mult decât am făcut eu, ca să-mi ,,hrănesc” orgoliul de părinte. Îmi doresc să facă ceea ce îi place lui mai mult și ceea ce îl face fericit. Am cunoscut zeci de cazuri de elevi care au fost de zece iar acum lucrează prin fabrici sau îngrijesc bătrâni prin țări străine. Nu că ar fi rău să lucrezi în fabrică, Doamne ferește, doar că sigur undeva de-a lungul vieții acelui copil, s-a greșit la un moment dat.

Unii părinți își doresc un copil ,, trofeu”, despre care să poată povesti cu vecina de bloc sau cu ,, tanti” ce vinde roșii în piață. Și totuși, dacă ai un copil care nu-și dorește premiul întâi, dar e fericit acolo unde e, ce te faci?

Mulți dintre noi, ne vrem odraslele mereu în față, mereu pe podium, îi învățăm de mici că cel mai important e să fie pe primul loc, să lupte chiar și când nu știu care-i miza, să folosească orice prilej pentru a da din coate și a ieși în față. Îi antrenăm de mici să lupte inutil, fără să simtă că asta își doresc.

Le insuflăm ideea că e greșit să fii un om normal, că nu e bine să te mulțumească locul doi, că doar oamenii sortiți esecului nu sunt pe podium.

În tot acest timp, în lupta noastră de a ne îndemna copiii să fie pe primul loc, uităm ceea ce e mai important: să ne învățăm copiii să-și găsească pasiunile, să fie fericiți cu ceea ce fac, pentru că viața nu e o cursă și iar cei care câștigă nu sunt neapărat cei de pe podium. Sunt sute de tineri, foști premianți, cu studii superioare, care ajung la 20 și ceva  de ani și nu-și găsesc locul.

Cei mai câștigați sunt cei care se  bucură de fiecare experiență și știu să se ridice în orice situație.  Cei care găsesc împlinire și în altceva, nu doar în  competiții și clasamente. Poate ar fi bine să ne  învățăm copii să  aibă încredere în ei, nu în clasamente, reguli și tipare.

În viață nu ne întrecem cu nimeni până la urmă,  nici noi, nici copiii noștri, deoarece fiecare dintre noi avem un destin stabilit undeva acolo Sus.

 

Recomandările redacției