Copita legii

0
277

Pentru că tot se poartă pildele, adagio-urile, proverbele, aş veni şi eu cu… un citat: Legea este adesea ca un măgar şi loveşte la întâmplare. I se atribuie lui Charles Dickens, traducerea este aproximativă şi a fost folosită, parcă, în Oliver Twist. Aş porni de la acest citat, cu iz de butadă, ca să ating inclusiv cazul lui Gică Popescu.
Situaţia fostului internaţional român este una controversată. La prima impresie, aş pleda pentru graţiere, recunoscându-i, însă, vinovăţia. Gică Popescu merită graţiat pentru tot ceea ce a făcut pentru România, pentru români, într-o perioadă în care printre puţinele noastre bucurii era fotbalul, cu nopţile sale albe din Statele Unite. Un Gică Popescu care a ascultat de 115 ori Imnul Naţional în calitate de jucător, care n-a spus niciodată NU atunci când era vorba să-şi reprezinte ţara. Aş putea da câteva exemple rapide de sportivi care au întors spatele României, fie concurând pentru alte ţări, fie spunând mai elegant sau mai răspicat că nu-i (mai) interesează România. Miriuţă sau Tomi Petrescu sunt exemple de fotbalişti români care au jucat la alte naţionale, în timp ce Rădoi, Chivu, Săpunaru sau Radu Ştefan au spus „pa” sub o formă sau alta „naţionalei”. În timp ce Gică Popescu se mândrea peste tot, la englezi, la nemţi, italieni, mai ales la spanioli şi turci, cu originea lui română. Acestea ar fi argumentele pentru care Gică Popescu merită graţiat. Însă…
Sunt tot atâtea argumente pentru care nu sunt într-atât de entuziasmat de idee pe cât sunt de raţional. Popescu a fost găsit vinovat de Justiţie, iar acest fapt este indiscutabil. putem purta discuţii despre gravitatea faptei în raport cu pedeapsa, despre circumstanţele atenuante pe care ar trebui să i le acordăm, deoarece în momentul în care a demarat ancheta, primul lucru pe care l-a făcut a fost să îşi plătească datoria financiară către statul român. Poate că Popescu ar fi trebuit să primească o pedeapsă cu suspendarea, poate că ar trebui să avem şi noi vederi (legislative) mai largi, mai permisive, în anumite cazuri. Englezii, de exemplu, au în „vocabularul” lor juridic expresia „muncă în folosul comunităţii”. Cred că şi Gică Popescu ar fi fost câştigat dacă i s-ar fi trasat o „muncă” în folosul României. Să fie ambasador al fotbalului românesc, al turismului sau al Educaţiei, mergând din şcoală-n şcoală să le explice copiilor că sportul e mai sănătos decât statul permanent la calculator şi infinit mai sănătos decât tutunul alcoolul sau drogurile. În fond, Gică a mai fost ambasador de vreo 115 ori, purtând tricoul României. Însă…
Ghinionul lui Gică Popescu a fost că a ajuns în faţa justiţiei împreună cu alţi şapte inculpaţi. O pedeapsă însutit mai blândă pentru el ar fi însemnat nu doar un precedent pentru alte speţe, ci chiar o excepţie în cadrul aceloraşi speţe. Tot atât de îndreptăţit s-ar fi simţit oricare dintre ceilalţi şapte inculpaţi, fiecare ar fi invocat faptul că legea e egală pentru toţi. Şi, de acolo, la orice caz similar, oricine ar fi     invocat precedentul „Gică Popescu”, fie că acesta ar fi fost politician delapidator sau contrabandist.
Graţierea lui Popescu, dacă se va produce, va trebui să fie clasificată ca o excepţie, nu ca un început sau o obişnuinţă, altfel legea în România ar fi şi mai puţin respectată decât e acum. Cu alte cuvinte, revenind la măgarul lui Dickens, e de preferat ca Legea să lovească uneori la întâmplare, dar să lovească, în loc s-o legăm strâns în staul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.