Corectarea testelor grilă, la concursul pentru ocuparea posturilor de directori, se va face în fața candidatului

0
309

În câteva zile va avea loc proba scrisă pentru concursul de directori în școlile arădene. Procedura de corectare a testelor grilă se va face după un șablon care se suprapune pe testele grilă. Evaluarea probei scrise de la concursul național pentru directori și directori adjuncți de școli este prevăzută în procedura nr. 33.780/06.10.2021, trimisă inspectoratelor școlare de Ministerul Educației. Documentul prevede faptul că evaluatorii vin la școală, la centrul de concurs, la ora 11:30 și așteaptă într-o sală ca să fie chemați de către responsabilii de sală la corectare.

La finalul rezolvării testului standardizat, fiecare candidat predă testul și foaia de concurs responsabilului de sală, semnează borderoul de primire predare-primire a testelor și rămâne în sală pentru a participa la etapa de evaluare a acesteia.

Responsabilii de sală vor avea, în mapa sălii, lista nominală a celor doi membri ai comisiei de concurs repartizați pentru evaluarea lucrărilor din sala respectivă. După predarea tuturor pieselor și foilor de concurs, responsabilii de sală invită în sala respectivă membrii comisiei de evaluare și observatorii care doresc să participe la activitate, conform edu pedu.

Comisiile evaluează obligatoriu testul standardizat în prezența candidatului și a doi martori aleși dintre candidații din sală și consemnează punctajul în borderoul de notare existent pe foaia de concurs fără a face însemnări sau notări pe acesta sau pe lucrare.

Evaluarea se realizează în sălile în care candidații au susținut proba scrisă, prin deplasarea în serile respective a membrilor comisiilor de evaluare și, după caz, a observatorilor. Camerele de supraveghere audio-video trebuie să înregistreze obligatoriu toată activitatea de evaluare, conform sursei citate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.