Coreea de Nord a testat o nouă rachetă anti-aeriană, la doar două zile după ce a lansat un proiectil hipersonic

0
318

Coreea de Nord a testat o nouă rachetă anti-aeriană, joi, a anunțat agenția de stat a țării, conform Reuters. Lansarea rachetei vine în contextul în care țara a desfășurat mai multe teste balistice, recent, în ciuda avertismentelor comunității internaționale. Agenția coreeană a numit proiectilul „remarcabil”.

A fost al doilea test balistic al Coreei de Nord din această săptămână, după lansarea unei noi rachete hipersonice, marți, o armă până acum necunoscută. În săptămânile trecute, regimul de la Phenian a testat mai multe rachete balistice, inclusiv unele cu capacități nucleare.

Testele arată faptul că regimul de la Phenian a început să dezvolte arme din ce în ce mai sofisticate, totul în contextul în care comunitatea internațională încearcă să găsească modalități de a descuraja aceste eforturi.

Consiliul de securitate al ONU s-a reunit, vineri, în spatele ușilor închise, pentru a discuta despre aceste teste recente efectuate de Phenian.

Racheta testată joi dispune de tehnologii sofisticate, nemaivăzute până acum la arme nord-coreene.

Coreea de Sud a reacționat precizând că urmează să efectueze o analiză detaliată pentru a verifica informațiile făcute publice de agenția de stat nord-coreeană.

Testele vin în contextul în care regimul Kim a părut, recent, că încearcă să-și încălzească relațiile cu Coreea de Sud – Kim Jong-un s-a arătat dispus să refacă linia telefonică directă dintre Phenian și Seul, iar sora dictatorului nord-coreean a vorbit despre revenirea la eventuale negocieri pentru încheierea Războiului Coreean (1950-1953), care nu s-a încheiat printr-un tratat de pace ci printr-un armistițiu.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.