Coreea de Nord a anunţat marţi că va ‘recondiţiona şi redeschide’ toate instalaţiile de la complexul său nuclear de la Yongbyon, inclusiv un reactor care a fost închis în conformitate cu un acord încheiat în 2007 în cadrul negocierilor în format de şase, cu scopul de a-şi dezvolta tehnologia atomică şi de a răspunde la lipsurile energetice, relatează AFP şi Yonhap.

Decizia ar urma să permită Phenianului să extragă plutoniu din bare de combustibil folosite.

Un purtător de cuvânt al Departamentului general pentru energie atomică din Coreea de Nord a declarat, citat de agenţia nord-coreeană KCNA, că vor fi luate măsuri pentru repornirea reactorului şi pentru recondiţionarea facilităţilor legate de acesta.

El a mai spus că decizia este conformă cu dorinţa Phenianului ‘de a-şi întări arsenalul nuclear deopotrivă calitativ şi cantitativ’ şi că este necesară pentru a rezolva ‘gravele’ lipsuri de electricitate, potrivit KCNA.

Anunţul survine în contextul în care Phenianul este angajat într-un război al declaraţiilor cu Washingtonul şi Seulul, ameninţând că va lansa atacuri cu rachete asupra SUA şi că va invada Coreea de Sud.


Recomandările redacției