Aradul este primul din cele zece oraşe din cadrul Programului „Orașe Europene”, inițiat de Ministerul Culturii (un proiect dedicat orașelor care au candidat în prima etapă a competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România), care a semnat un parteneriat cu Ministerul şi care se va bucura de un astfel de sprijin. Pe viitor, şi celelalte nouă oraşe din program vor intra în legătură directă cu Ministerul Culturii.  Ieri,  primarul Gheorghe Falcă şi ministrul Corina Şuteu au semnat acest protocol la cinema Arta, spaţiu ales special pentru a puncta relansarea cinematografului de artă.

Ziua de azi confirmă că noi am fost curajoși în urmă cu câțiva ani când ne-am asumat candidatura pentru Capitală Europeană a Culturii. Nu multe orașe au avut acest curaj, pentru că știam toți că va exista un singur câștigător. Și totuși, putem spune că sunt mai mulți câștigători. Semnarea acordului de azi confirmă că Aradul este un oraș câștigător. Este câștigător pentru că semnăm un acord și primim o recunoaștere. Este câștigător pentru că am înțeles ce înseamnă să investim în cultură. În acest moment, municipiul face un efort elegant și frumos – 10% din bugetul orașului este alocat culturii și vrem să menținem acest ritm. Este ocazia orașului de a-și marca identitatea, este ocazia oamenilor de a se implica în acest domeniu, este ocazia tinerilor de a-și prezenta creativitatea” , a spus Gheorghe Falcă .

Protocolul pune bazele unui parteneriat activ pe multiple planuri de interes, pentru protejarea și valorificarea patrimoniului cultural al Municipiului Arad, pentru inițierea programului „Orașe Europene”, pentru o mai bună interacţiune între activităţile instituționale și culturale ale Municipiului Arad şi cele ale Ministerului Culturii. Se va realiza o colaborare pentru menţinerea unor legături permanente în domeniul cultural iar scopul final va fi promovarea tradiţiilor culturale, corecta şi prompta informare a opiniei publice privind activităţile partenerilor, elaborarea și implementarea în parteneriat a unor proiecte cu finanțare nerambursabilă.

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a vorbit despre locul și rolul Aradului pe harta culturală a României, dar și despre protocolul semnat:

„Sunt în primul rând emoționată că am revenit la Arad. Este unul din orașele din România pe care le-am vizitat în ultimii ani, de când m-am întors de la New York. Și acest lucru nu este întâmplător, pentru că prima mea vizită aici, acum trei ani, a fost datorată tocmai lansării acestei idei de candidatură pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii și în momentul în care am ajuns la Arad, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost calitatea europeană a orașului. Mi s-a părut că zace aici, că există aici, că vibrează aici un potențial extraordinar. A fost o primă întâlnire cu oameni de cultură, cu directorii instituțiilor, cu directorii organizațiilor societății civile și am simțit, alături de Robert Palmer – care era expertul străin cu care venisem pentru o conferință legată de politicile culturale locale, că Aradul poate fi un candidat extrem de credibil pentru proiectul Capitală Europeană a Culturii.

Recomandările redacției