Pentru următoarea perioadă, după cum ne preciza primarul comunei Șimand, Florin Dema, sunt programate câteva activități aparte pe care le susține, înclusiv financiar, alături de viceprimar.
* De 1 Iunie – Ziua Copilului, s-a hotărât ca toți copiii școlari și preșcolari să primească un pachet de dulciuri pe care le vor împărți chiar primarul și viceprimarul. * În 2 iunie, în Parcul Central al comunei, copiii vor putea petrece câteva ore plăcute, aici fiind instalate dispozitive și jocuri gonflabile specifice. * În 6 iunie, copiii sunt invitați la un spectacol de teatru – realizat de o trupă din Oradea, ce se va ține la Școala Gimnazială cu clasele V-VIII, pe scena în aer liber aflată în spatele școlii. Vor fi invitați și copii din: Chișineu-Criș, Grăniceri, Socodor, Sântana, Zimand.
* În altă ordine de idei, vineri, 30 mai, o trupă de copii preșcolari va concura la Festivalul „Mugur de joc arădean“, prezentând un dans din Bihor – coordonatoare fiind educatoarea Gabriela Rusu și instructoarea Florica Nagy.
Ar mai fi de adăugat că duminica trecută, în 18 mai, copiii au participat la Șimand, la „Șimăndanii au talent“. Atât concurenților cât și sportivilor școlii care au obținut rezultate foarte bune, primarul și viceprimarul le-au oferit diplome și mici premii constând în dulciuri.
* „Ziua comunei Șimand“ (ediția a VIII-a) se va organiza în 13 iulie, ocazie cu care vor avea loc manifestări cultural-folclorice deoesebite.
* Duminică, 15 iunie va avea loc sfințirea Capelei mortuare din cimitirul din Șimandul de Sus.   (F.B.)

Recomandările redacției