Handbalul românesc se întărește tot mai mult. Echipa Corona Brașov a reușit să obțină semnătura Tamarei Smbatian, interul stânga al echipei naționale a Ucrainei.
Sportiva în vârstă de 25 de ani, este familiarizată cu handbalul românesc, iar sezonul trecut a jucat pentru Măgura Cisnădie în Liga Flo­- rilor. Tamara a marcat 15 goluri până să fie ne­voită să ia o pauză din cauza unei accidentări.
„Am auzit multe lucruri bune despre echipă. Sunt deja de un an în România şi pe toţi oamenii pe care i-am întrebat de Corona mi-au zis că este un club foarte bun. De asemenea, am auzit lucruri bune despre antrenoarea Simona Gogîrlă, a avut o carieră foarte bună ca handbalistă şi cunoaşte foarte bine acest sport. Pentru mine acestea sunt detalii foarte importante pentru a mă simţi bine la o echipă şi de a mă putea pregăti cât mai bine. Sper să rămân aici cât mai mult şi abia aştept revenirea în prima ligă cu Corona”, a precizat handbalista, pentru gsp.ro.
Corona a fost retrogradată din Liga Națională într-un moment foarte bun al său, când abia reușise să se califice în grupele Cupei EHF, din cauză că 17 dintre jucătoare au făcut un tratament interzis cu laser intravenos. În acestă vară Echipa Brașovului a fost înscrisă în Divizia A (Liga a II-a), însă cea de pe Simona Gogîrlă, thenicianul echipei, își dorește promovarea în prima ligă până la finalul sezonului.
 

Recomandările redacției