Coronavirusul închide stadioanele și în România, cum va fi afectată UTA?

0
319

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că oficialitățile României au interzis adunările de peste 1000 de persoane din cauza coronavirusului. Liga 1 și Liga 2 sunt direct afectate.

Cele 13 cazuri confirmate de coronavirus în România au făcut ca Ministerul de Interne să ia această măsură drastică. Astfel, cel mai probabil, meciul din această seară dintre FCSB și Craiova, de pe Arena Națională, se va juca fără spectatori.

„S-a aprobat procedura pentru suspendarea cursurilor în instituţiile de învăţământ. Se interzic activităţile ce includ un număr mai mare de 1.000 de persoane. Pentru activităţile cu mai puţin de 1.000 de persoane se aprobă cu acordul DSP. Până pe 31 martie intră în vigoare aceste măsuri. Aceste măsuri vizează evenimentele publice şi private”, a declarat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Așadar, deși nu avem cazuri de coronavirus confirmate în județul Arad, UTA ar putea fi direct afectată. Dacă și peste o săptămână situația rămâne neschimbată, DSP-ul ar putea deschide parțial porțile pentru disputa de acasă a „roș-albilor” contra celor de la Universitatea Cluj, de sâmbătă, 14 martie, de la ora 15. După cum spune Arafat, însă, numărul spectatorilor ar trebui să fie mai mic de 1000 de persoane și atunci care va fi criteriul de selecție? Liderul Ligii a II-a are o medie de 2500-3000 de specatori pe teren propriu, mai de fiecare dată antrenorul Laszlo Balint precizând că fanii și-au adus un aport clar la victoriile pe linie de pe teren propriu. Probabil, posesorii de abonamente ar trebui să aibă prioritate, însă la această oră nu e sigur absolut nimic. Cu atât mai mult cu cât mai sunt 6 zile până la primul fluier și se mai pot întâmpla multe.

În Italia, e primul weekend în care meciurile de Serie A se reiau fără spectatori în tribune. Italia e una dintre țările cele mai lovite de epidemia de coronavirus și în ultimele două săptămâni au fost anulate mai multe partide în special în zonele de nord ale Peninsulei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.