Solidaritatea este mereu clamată ca principiu de bază al construcției numite Uniunea Europeană. Am spus mereu că nu sunt antieuropean, dar că nu trebuie să ne amăgim că toate sunt lapte și miere, că Uniunea Europeană este departe de a fi o societate de binefacere, semănând al dracului de bine cu o megaafacere, din care au de câștigat cel mai mult cei care o patronează, adică fostele țări imperiale, care dețin supremația în Europa. Așa-zisa solidaritate nu a însemnat și nu înseamnă ajutarea țărilor membre mai puțin dezvoltate, pentru a micșora decalajele, ci, mai degrabă s-a manifestat în sens invers, adică prin sacrificii făcute de către statele naționale mai slabe. Rând pe rând, acestea au suportat limitări ale suveranității naționale, pentru a se supune comandamentelor Comisiei Europene, au fost obligate să renunțe la domeniile economice în care aveau forță. Au fost obligate să-și limiteze exporturile în domeniile în care excelau, să le slăbească treptat, până când au ajuns la lichidare, pentru ca, în cele din urmă, să fie în situația de a importa produse pe care înainte le exportau.
Repet, nu vreau să blamez Uniunea Euro­peană, pentru că țări precum România nu ar fi ajuns în această situație care ar fi refuzat să se supună directivelor, dacă ar fi dat dovadă de verticalitate, demnitate și, mai ales, patri­otism. Din păcate, noi nu am avut cu adevărat conducători care să facă acest lucru, ci, mai degrabă, adunători de politicieni lacomi, puși pe înavuțire și menținere la putere prin slujirea intereselor rechinilor Uniunii Europene. Iată, acum ar trebui ca mult clamata solidaritate să se manifeste cu adevărat, iar Uniunea Europeană să pună serios umărul la stoparea coronavirusului, sprijinind financiar și nu numai țările aflate în dificultate. România se află într-o situație cumplită, este obligată să ia măsuri tot mai draconice, care afectează mai ales economia.
Se cere ca angajatorii care nu recurg la trimiterea în șomaj a angajaților să fie scutiți de plata obligațiilor fiscale. Ar fi o măsu­ră co­rectă, care ar mai ține cât de cât economia în viață, dar dacă nu colectezi bani, de unde să dai, cum să supoți imensele cheltuieli legate de lupta împotriva virusului? Nici în condiții normale, când șomajul era destul de redus, colectarea nu acoperea presiunile asupra bugetului, dară-mi-te acum, când totul se închide? Răspunsul ar fi simplu: un ajutor financiar masiv nerambursabil din partea Uniunii Europene, nu niște firimituri acordate de către mahării Comisiei Europene, care, pe plan intern, pun la bătaie zeci sau sute de miliarde, pentru că au de unde. Nu cere nimeni țărilor puternice și bogate să-i ajute pe cei care nu au, dar onorata Comisie Europeană dispune de fonduri uriașe, pe care ar putea să le redirecționeze spre lupta împotriva flagelului, renunțând la diverse mofturi de fațadă pe care dau o grămadă de bani. În loc de asta, fiecare țară este lăsată să se descurce pe cont propriu.Tare mă tem că după ce se va termina, într-un fel sau al­tul, cu acest coronavirus, se va forma un puternic curent împotriva Uniunii Europene, iar naționalismul va cunoaște o recrudescență fără precedent, dacă aceasta nu își va schim­ba de urgență optica și nu va dovedi că acea solidaritate chiar nu este vorbă în vânt.

Recomandările redacției