Cosmin Mladin, presupusul șef al traficanților de țigări, îi șantaja pe polițiștii arădeni cu filmări de la saloane erotice UPDATE: 23 de persoane vor fi prezentate Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă

0
4912

Interlopul Cosmin Mladin, presupusul șef al traficanților de țigări, care a dispărut cu un Ferrari de la domiciliul său cu două ore înaintea perchezițiilor din dimineața zilei de marți, ar fi protejat de polițiștii din Arad. Motivul? Potrivit Antena3, acesta ar deține filmări compromițătoare în care le dă  polițiștilor șpagă pentru fiecare transport care trece ilegal, precum și alte filmări  făcute atunci când polițiștii se distrează la saloane erotice.

Unul dintre șoferii din apropierea lui Cosmin Mladin a declarat pentru Antena3 că interlopul avea oameni în Poliţie, atât în Arad, cât şi la Bucureşti. Acesta aducea şi câte 10 camioane de ţigări pe lună, cotiza la fiecare transport către protectorii săi din MAI. Mai mult decât atât, s-a asigurat de fidelitatea lor, filmându-i, așa cum am mai scris, în ipostaze compromiţătoare, inclusiv când se distrau la saloane erotice.

Mladin, anunțat de fiecare dată când erau percheziții

Așa cum am scris în ediția de miercuri a ziarului Glasul Aradului, Cosmin Mladin era, cel mai probabil, anunțat de către unul sau mai mulți polițiști de fiecare dată când aveau loc percheziții. Iată declarațiile șoferului la televiziunea națională, date sub anonimat: Are mulți oameni în Poliție și tot timpul, la toate, de fiecare dată când au fost percheziții a fost anunțat. Din câte se vorbeşte în oraş are filmulețe cu niște persoane de la cei cărora le-a spus că, dacă o să vină să-l ia sau să-l aresteze, o să dea filmările la procurori, la tv…(Filmări n.red)Cum le dă banii, cum iese cu ei în oraș la cluburi de masaje erotice. (…)Are oameni cred că și la Bucuresti din câte spunea, se lăuda la toată lumea”, a spus șoferul, adăugând că este mult mai protejat de poliția din Arad decât de cea din București.

Întrebat de polițiștii arădeni care îl protejează pe Mladin, șoferul zice că sunt de la Economic. „A spus ca pe traficul de tigari, pe partea de Vest nu are nimeni ce sa-i faca petru că are toată Politia la mână (…)La fiecare transport aveau banii pusi separat pentru organele de politie. (Erau) 7,8,10 camioane pe lună”, a mai spus șoferul.

Tot potrivit antena3.ro, presupusul lider al traficanţilor de ţigări, Cosmin Mladin, a fost urmărit pe autostradă de cei care îl filau, însă aceştia l-au pierdut la un moment dat. Anchetatorii iau în calcul ipoteza că a fugit din ţară. Ba mai mult, chiar şi numărul 2 din reţea a dispărut înainte ca poliţia să îi bată la uşă. Practic încă un indiciu că aceştia ar fi primit un pont din interiorul Poliţiei.

23 de persoane urmează să fie prezentate Tribunalului București

Reamintim cititorilor că în urma operațiunii de marți a DIICOT Structura Centrală la Arad într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și spălare de bani, 23 de persoane au fost reținute pentru 24 de ore, după ce aproape 76 de persoane au fost audiate. Acestea urmează să fie prezentate Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. Iată comunicatul aproape complet: „La data de 14.07.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 23 de inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă și spălare de bani.

La data de 13.07.2021, în baza ordonanțelor de delegare ale DIICOT – Structura Centrală, ofițerii de poliție judiciară din cadrul DCCO și DICE au pus în executare un număr de 157 de mandate de percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad, Alba, Bihor, Cluj, Caraș-Severin, Gorj, Timiș și a municipiului București, în urma cărora au fost audiate 76 de persoane și au fost ridicate 27.200 de țigarete, 3 arme de vânătoare, precum și sumele de 301.950 de lei, 101.015 de euro și 35.880 de dolari.

Totodată, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a 622 de autoturisme, capete de tractor și semiremorci, 357 de suprafețe de teren intravilane și extravilane, 50 de imobile (apartamente și case de locuit), dar și asupra acțiunilor sau părților sociale deținute la 18 societăți comerciale.

În cursul zilei de astăzi, cei 23 de inculpați reținuți vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă”.

Facem precizarea că la operațiuni au participat multiple structuri din România și străinătate, de la mai multe forțe de ordine.

Acest comunicat vine ca urmare a celui de marți, în care se arată că „în cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2017, pe raza municipiului Arad a fost constituit un grup infracțional organizat, format din aproximativ 100 de persoane, cu componentă transfrontalieră, care, profitând de diferența semnificativă a prețului de piață a țigaretelor provenite din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, față de prețul celor din spațiul Uniunii Europene, a achiziționat cantități importante de țigarete pe care le-au introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal și comercializarea lor în România și alte țări din vest-europene, aducând astfel prejudicii bugetului consolidat al statului și obținând sume impresionante de bani.

Țigările achiziţionate din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia erau încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport controlate de segmentul extern al grupării – cetăţeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (panouri de lemn, paste făinoase, etc.) sau în autotrenuri declarate goale la intrarea în România. După introducerea acestora în ţară, erau transportate către depozite intermediare (identificate de liderii grupării), unde erau descărcate de către membrii grupării.

O parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte, era disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal piese şi subansamble auto) și, ulterior, era transportată şi comercializată în Marea Britanie, Germania, Franța sau Italia, până în prezent, autoritățile engleze reușind să captureze țigarete pentru care valoarea totală a taxelor neachitate a fost calculată la aproximativ 10 milioane de lire sterline”.

În județul Arad s-au făcut percheziții pe raza municipiului Arad și a orașului Pecica, la oameni de afaceri și firme din aceste două localități. Controlul a fost preluat de chestorul Benone Mihai Matei, șeful Poliției Române, prezent  pentru a supraveghea ancheta, polițiștii arădeni neprezentând încredere în ochii IGPR, din cauza implicării lor în dosar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.