Tribunalul București a admis, luni, 26 iulie, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru Cosmin Mladin și Daniel Copil. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel București.

Cei doi au fost ridicați, vineri, de procurori pentru audieri, după ce timp de mai multe zile au fost de negăsit.

Se pare că Daniel Copil a fost ridicat din nou, luni,  din Pecica și dus în arest. „Polițiștii arădeni au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă, emis la data de 26 iulie a.c., de magistrații Tribunalului București, pe numele unui bărbat de 40 de ani, din Pecica, cercetat pentru mai multe infracțiuni”. Acesta „a fost depistat pe raza localității Pecica, urmând a fi preluat de polițiștii de investigații criminale în vederea punerii în aplicare a măsurilor dispuse de instanță”.

În ceea ce-l privește pe Mladin, acesta este dat în urmărire națională, Poliția Română publicând pe pagina oficială mandatul de urmărire emis pe numele lui său.  În mandat se precizează: „posedă mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, contrabandă și spălare de bani”.

Recomandările redacției