COVID-19: A fost depășit pragul de 17 mii de cazuri. Niciun arădean infectat, în ultimele 24 de ore

0
1414

De ieri până astăzi, nu s-a mai înregistrat niciun caz nou de COVID-19 în județul nostru, în vreme ce în țară sunt 165 cazuri noi de îmbolnăvire cu noul virus. La Arad, sunt de la începutul epidemiei până în prezent 696 de cazuri. Dar vestea bună este că, la nivel național, trendul descendent continuă, înregistrându-se tot mai puține cazuri cu fiecare zi. 

Până astăzi, 18 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.036 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.930 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 1107 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 165 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 193 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.351 de  persoane. Alte 17.797 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 313.621 teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 393 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.079 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.920 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 103 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 34 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.