Situația este din ce în ce mai gravă în județul nostru. La nici o săptămână de la deschiderea școlilor din Arad, se înregistrează deja zeci de copii bolnavi de Covid-19.

Cei de la DSP Arad sunt într-o continuă epuizare psihică și fizică, primind apel după apel de la părinți speriați, de la arădeni cu întrebări care mai de care.

De la ultima raportare de joi s-au înregistrat 118 de persoane pozitive cu Covid-19, dublu cât miercuri, internați fiind 116, iar 12 dintre ei pe secția de ATI. 

Cu toate astea, până la această oră, s-au mai înregistrat încă 75 de  cazuri pozitive, care vor fi raportate deja mâine conform directorului DSP Arad, Horea Timiș: 

„Zi de foc la DSP Arad, pozitivi 118, dublu cât ieri, internați 116, ATI 12, anchete care se fac non-stop, mii de telefoane care sună și nu ai cum să răspunzi la toate, ca și instituție este pur și simplu imposibil pentru colegi…dar pentru noi parcă este o melodie… îți sună telefonul în minte și când e liniște și nu sună nimic.

Până la această oră, pe ce o să raportăm mâine s-au înregistrat încă 75 de cazuri pozitive. Vedem până dimineață la cât o să ajungem cu raportarea. 19 copii pozitivi, 11 clase suspendate, 5 profesori pozitivi și zeci de părinți speriați care sună non-stop, ședință la spital… să vedem cum naiba să mai facem față cu sistemul acesta care este plin și de pacienți noncovid, videoconferință cu MS, raportări peste raportări peste raportări, adrese care vin și pleacă, vama cu probleme , centrele de carantină la maxim ocupate și căutăm soluții într-o epuizare psihică continuă și vrem să mulțumim celor nevaccinați pentru aceste momente minunate alături de colegi, pe care nu o să le uităm toată viața.”

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției