Cozi interminabile de camioane la Vama Nădlac II, unde șoferii sunt nevoiți să aștepte până la 10 ore pentru a tranzita granița. În acest moment, polițiștii de frontieră, împreună cu reprezentanți al DSP, fac triaj epidemiologic și verifică toate persoanele care intră în țară fie că se întorc în țară la familii, fie că transportă marfă. Cozile de camioane se întind pe zeci de kilometri pe autostradă.
„Sunt efectuate controale la intrarea în țară pentru toate mijloacele de transport și pentru toate persoanele, iar Nădlac II este punctul de frontieră care face direct legătura cu autostrada de pe teritoriul Ungariei, astfel că cea mai mare parte a mijlocelor de transport care tranzitează Ungaria sunt canalizate direct pe PTF Nădlac II. Din punct de vedere statistic, pe 24 de ore, cifrele noastre spun că polițiștii de frontieră procesează undeva la 2000 de camioane, 10.000 de persoane și 4.000 de alte mijloace de transport.
Nu am avut conflicte majore, doar timpi destul de mari de așteptare, pe timpul nopții dar și în prima parte a zilei pentru persoane, pentru că a fost creat acel coridor de către autoritățile maghiare și el poate fi tranzitat numai într-un anumit interval orar, astfel că pe timpul nopții și prima parte a zilei am avut un număr foarte mare de persoane și mijloace de trasport mici și timp mare de așteptare pentru mijloacele de transport marfă”, a declarat Alexandra Găvan, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Română, pentru Digi24.
În acest moment, granița de vest poate fi tranzitată pe sensul de intrare în țară la punctele de trecere Nădlac I, Nădlac II, Vărșand, Cenad și Borș.