Traficul la punctele de trecere a frontierelor ungare este intens şi timpii de aşteptare sunt mari, din cauza persoanelor care se întorc în ţară de la muncă din Occident, precum şi a turiştilor.

De asemenea, cozile de autovehicule sunt lungi şi la punctele de frontieră de la Hegyeshalom, spre Austria, pe autostrada M1, precum şi la Letenye, pe autostrada M7, spre Croaţia.

Traficul prin punctele de trecere a frontierei, în special la granița cu Ungaria, este intens, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară.

Cele mai tranzitate puncte sunt în Nădlac 2, din județul Arad, și Petea, din Satu Mare. Doar în ultimele 24 de ore, peste 180.000 de persoane, cetățeni români și străini, cu aproape 45.000 de mijloace de transport, au efectuat formalitățile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări.

Poliția de Frontieră a suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și au fost deschise mai multe artere de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere.

Recomandările redacției