Cozi la Vama Nădlac luni dimineața, o dată cu intrarea în vigoare a unor măsuri anunțate de ministrul de Interne, Marcel Vela, duminică. Potrivit aplicației online a Poliției de Frontieră, se așteaptă cel puțin două ore la cozile de autoturisme la intrarea în țară. 

Potrivit reprezentanților Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, începând de duminică,15.03.2020, ora 21.00, în punctele de trecere a frontierei se fac verificări sistematice pentru toate persoanele care se prezintă la intrarea în ţară.

În conformitate cu Hotararea nr. 10 a CNSSU se instituie măsura autoizolarii la domiciliu pentru toate persoanele care sosesc în România din țările unde sunt confirmate cel puțin 500 cazuri de infecție cu COVID-19.

Astfel, timpul de aşteptare, în anumite puncte de frontieră, a crescut, ca urmare a faptului că procedurile care se efectuează în prezent necesită mai mult timp.

Dacă până acum, în medie, formalităţile durau între 30 de secunde şi 1 minut pentru o persoană, în prezent aceste proceduri necesită între 5 şi 10 minute.

În acest interval de timp echipele de control – poliţişti de frontieră şi reprezentanţi DSP – verifică mai multe aspecte:

–              controlul efectiv al documentelor de călătorie

–              intervievarea privind ruta de deplasare

–              verificarea documentelor suplimentare care să ateste sau nu tranzitarea zonelor de risc

–              completarea declaraţiei pe proprie răspundere/formularului transmis de către DSP

–              interviul privind starea de sănătate şi măsurile dispuse ulterior de către personalul medical aflat în punct

Lista statelor vizate: China 81022, Coreea 8086, Japonia 716, Iran 11364, SUA 1678, Italia 17660, Spania 4231, Franta 3640, Germania 3062, Elvetia 1125, Olanda 804, Marea Britanie 802, Danemarca 801, Suedia 775, Norvegia 750, Belgia 599 și Austria 504.

Recomandările redacției