Crăciun cu focuri de artificii la Seleuş

0
586

Voicu Sida 

Înainte de Sărbătorile de Crăciun m-am oprit în Seleuş pentru a purta o discuţie cu edilul şef al comunei, Cristian Branc. L-am găsit la sediul Primăriei şi tocmai ne spunea că se pregăteşte să întâmpine Sărbătorile Sfinte ale Crăciunului. Cu această ocazie, primarul Cristian Branc ne-a invitat să participăm la un program de colinde care s-a desfăşurat în sala Căminului Cultural.

Lume multă, condiţii optime asigurate spectatorilor veniţi chiar din cele trei localităţi care alcătuiesc comuna: Seleuş, Iermata şi Moroda. Aici a fost prezentat un program frumos de către elevii Şcolii Gimnaziale din Seleuş, precum şi de enoriaşii Bisericii Ortodoxe din Moroda, celei baptiste şi penticostale din aceeaşi localitate. Din Seleuş au participat cu un program de colinde cei din Biserica Ortodoxă, baptişti şi penticostali, la fel întâmplându-se cu cei din Iermata. Colindătorii au primit cadouri (dulciuri), dar surpriza cea mare a fost la sfârşitul programului de colinde, când a avut loc un foc de artificii. Acesta a luminat în toate culorile cerul de deasupra comunei Seleuş, făcându-i fericiţi nu doar pe copii, ci pe toţi localnicii. Un centru de comună model în ceea ce priveşte parcările şi curăţenia. După cum preciza un localnic, „la noi totul se rezumă la disciplină. Aici nu se parchează oricum, pe fiecare cum îl taie capul. Suntem mândri că avem locuri de parcare pe Centru“.

Voicu Sida

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.