Locuitorii satului Șiad, din comuna Craiva, trăiesc sub teroare de frica romilor care și-au clădit o „comunitate indestructibilă“ la marginea satului. De câțiva ani de zile, furturile și tâlhăriile s-au înmulțit în zonă și se pare că lucrurile degenerează pe zi ce trece.

În noaptea de miercuri spre joi, 23 septembrie, un bărbat în jur de 80 de ani, care locuia singur, s-a trezit la ora 02.00 cu doi indivizi, de etnie romă, în locuința sa. Bărbatul a fost bătut crunt și amenințat cu moartea dacă nu le dă banii pe care îi are în casă. Deși sleit de puteri și plin de sânge, victima nu s-a pierdut cu firea și a reușit să îi păcălească pe cei doi agresori. Le-a spus să îl aștepte până se duce într-o altă încăpere după bani. Omul a reușit însă să iasă în stradă și a fugit la vecinul său după ajutor. Trebuie menționat însă faptul că vecinul său locuia tot singur și are peste 90 de ani. Deci riscul victimei a fost unul imens și putea să îi fie fatal dacă vecinul său nu îl auzea sau nu putea să îl ajute. Din fericire pentru el și poate pentru amândoi, vecinul a auzit bătăile în geam ale victimei și s-a dus repede să îi deschidă poarta. Au intrat amândoi în casă și gazda a alertat poliția.

Victima a fost dusă, în stare destul de critică, la spital, iar poliția și criminalistica au împânzit astăzi drumul din Șiad. Din informațiile locuitorilor din zonă, poliția a ridicat mai mulți suspecți din zona locuită de romi, însă principalii suspecți ar fi doi tineri care nici măcar nu ar fi împlinit 18 ani.

Oamenii se tem acum și mai mult pentru viețile lor, mai ales că infracțiunile sunt la ordinea zilei în întreaga zonă.

Recomandările redacției