O nouă ediție a Simpozionului Internațional Cultură și Civilizație Chineză. Dialogri Deschise Româno-Chineze va avea loc în prima parte a lunii noiembrie. Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele filialei arădene a Casei Româno-Chineze susține că spre deosebire de anii trecuți vor apărea nouă nume noi și opt lucrări noi. „Își vor susține lucrările personalități recunoscute în Arad în diverse domenii: istorie, filosofie, cultură și civilizație, literatură, turism, medicină. Până acum, lucrările aveau o bordare mai emoțională, însă de data aceasta, abordarea va fi mai profundă. Dacă sunt și alți doritori care vor să participe avem toată deschiderea. Mă bucură foarte mult că acest parteneriat cu China a prins în Arad”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț. La rândul său, Ana-Maria Dragoș, președinta Asociației Con Brio, partenerul CRC în ceea ce privește organizarea simpozionului, susține că Republica Populară Chineză este o sursă de inspirație inepuizabilă pentru arădeni, drept dovadă stând și numărul mare de lucrări care vor fi prezentate. „Simpozionul a ajuns la ediția a IV-a. Noi nu am participat la prima ediție, dar începând cu ediția a doua am fost prezenți. Sperăm că și anul acesta vom avea un eveniment reușit, care va face cinste Aradului”, susține Ana-Maria Dragoș.

Un program complex

În ceea ce privește programul, trebuie spus că va fi unul complex. Cu această ocazie va fi lansată cartea „Cultură și Civilizație Chineză .Dialoguri Româno –Chineze”, prezentarea urmând a fi făcută de prof.Mirela Mureşan.

De asemenea, vor prezenta lucrări: Ioan Biriș – Viziunea acţionalista şi logica structurilor corelative în gândirea chineză; Liliana Bran – O abordare sanogena în medicină tradiţională chineză; Adrian Bucur – China în manualele româneşti de istorie.Câteva aspecte; Georgiana Burcă – China, o abordare personală; Doina Cheta – Contribuții ale antichităţii chineze la dezvoltarea matematicii; Alecu Chiriță – Elemente tradiţionale în cinematografia modernă chineză; Karina Covaci – Hainan,noul paradis chinez; Tabita Cristea – Fujian,un model de dezvoltare pe drumul mătăsii; Corina Crișan – Medicina tradiţională chineză,o alternativă?; Ana-Maria Dragoș – China, dincolo de hartă; Alexandra Iancovici – China,o continuă destinaţie culturală; Anton Ilica – Condiția umană în înţelepciunea chineză; Ioan Matiuț – Editura Casa Romano-Chineza şi provocările viitorului; Dumitru Mărcuş – Confucius şi ordinea morală în concepţia lui Ioan Slavici; Augustin Mureșan – Sigiliile chinezeşti de la Arad.Istoricul cercetărilor; Ludovic Notaros – Dualitatea europeană şi cea chineza:Yin şi Yang pot fi un da şi nu?; Corneliu Pădurean – Relaţiile romano-chineze în paginile revistei „Casa prieteniei”; Ramona Pencea – Marele zid al cunoaşterii de sine; Viorica Popescu – Mo Yan, una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane; Gheorghe Schwartz –Interferente literare româno-chineze/chinezo-române; Mihaela Stănescu – Începuturile relaţiilor de colaborare ale Consiliului Judeţean Arad cu provincia Hainan; Maria Tămășan și Petrșca Tămășan – O invitaţie la redescoperirea basmului chinezesc.

Lucian Șerban

Recomandările redacției