Activitatea „Șezătoare la bibliotecă“ continuă în fiecare miercuri. „Scopul acestei manifestări este acela de a aduce oamenii  împreună, de a lucra la un proiect comun, de  a cunoaște oameni, de a socializa în mod direct și, nu în ultimul rând, de a ajuta cumva alți oameni“, spune Daniela Vladu, de la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“, gazda acestui eveniment. Iar acum, pe lângă ședințele curente de învățare a meșteșugului croirii iei, participantele la acest atelier au venit și cu o altă idee. Este vorba despre confecționarea unor ciorapi și fulare pentru copii,  care vor fi dăruiți în cadrul unor acțiuni caritabile, mai ales că se apropie și sărbătorile de iarnă. Pe de altă parte, se fac progrese și în ce privește confecționarea iilor. „Fiecare învață și lucrează în ritmul său, dar cel mai important este că se vine cu foarte mare plăcere la această manifestare“, a punctat Daniela Vladu. Realizarea unei ii necesită multă răbdare și necesită o muncă foarte migăloasă. Însă progresele se văd și în imaginile alăturate.

Recomandările redacției