religie„Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ pentru a ierta păca­tele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa”. A rosti cuvântul este pentru Hristos totuna cu a săvârşi fapta. Pentru graiul de rând este tot atât de uşor a zice: „iertate îţi sunt păcatele”, cât şi: „scoală-te şi umblă”, amândouă rostirile fiind la fel de ineficiente. Pentru Domnul cel fără de păcat însă, cuvânt şi faptă sunt una. Prin cuvintele de mai sus aşadar El a vrut să spună: „Ce-i mai uşor să faci: să ierţi păcatele cuiva sau să-l ridici sănătos din patul pe care zăcea bolnav?” Şi o faptă şi alta sunt cu neputinţă omului de rând. „Ceea ce la oameni este cu neputinţă, este cu putinţă la Dumnezeu.” (Matei 19, 26).
Darul lui Dumnezeu se dă celui ce îl cere în rugăciune. Cu această încredinţare să ne străduim întru înmulţirea rugăciunii, iar temei pentru aceasta să ne fie însăşi dumneze­iasca Evanghelie a vindecării slăbă­nogului din Capernaum.
Când omul e bolnav, fie şi uşor, moartea îi vine în minte ca sufletul să cunoască cu lucrul cât de adevărat este cuvântul înţeleptului: „Adu-ţi aminte de cele mai de pe urma ale tale. Şi în veac nu vei păcătui” (Sirah 7, 38).
Totul e de la Dumnezeu: şi bolile, şi sănătatea. Şi de la Dumnezeu totul ni se dă spre mântuirea noastră. Aşa să îţi primeşti şi tu boala şi să dai mulţumită pentru ea lui Dumnezeu, Care Se îngrijeşte de mântuirea ta. Cum anume slujeşte spre mântuire boala trimisă ţie de Dumnezeu poţi să nici nu încerci să afli, fiindcă se prea poate să nici nu reuşeşti. Dumnezeu trimite boala uneori ca pe o pedeapsă, ca pe un canon, alteori spre învăţare de minte, ca omul să îşi vină în fire, alteori ca să îl izbăvească de un necaz ce ar cădea asupra lui de ar fi sănătos, alteori ca omul să vădească răbdare şi prin aceasta mai mare răsplată să merite, iar alteori ca să se curăţească de vreo patimă, ca şi din multe alte pricini.
A nu se bucură cineva de binele altuia este unul din cele mai dezonorante semne de stricare a sufletului prin păcat. Ce-i învață soarele pe oameni de dimineața și până seara? „O, oameni, bucurați-vă de bine, şi bucuria aceasta vă va face ca niște dumnezei”. Privighetoarea flă­mân­dă cântă ceasuri întregi în zori până găsește doua gâze pentru prânzi­șorul ei! Ce-i învață privighetoarea pe bogătanii care se lăfăie în pat și-și încep ziua deschizându-și gura nu ca să laude, ci ca să mănânce? „O, oameni, bucurați-vă de bine, cântați binele!”. Nu întrebați: al cui bine? Binele nu are stăpân pe acest pământ; este un oaspete străin. Noi, muritorii, nu suntem stăpânii, ci slujitorii lui.
A te întrista de durerile altora – aceasta o poate şi omul vechi, omul păcatului. Dar a te bucura de bucuria altuia, aceasta o pot face numai pruncii, şi cei ce sunt nevinovaţi că pruncii. Adevărat zic vouă: „Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Marcu 10,15; cf. Matei 18, 3).
Fiecare păcat înseamnă o poticnire şi o nouă greutate ce apasă pe conştiinţa omului care se trudeşte să străbată cărările vieţii şi să ajungă la porţile veşniciei. În adâncurile conştiinţei omeneşti, se poate desluşi ecoul unei vreri, care freamătă de dorinţa de eliberare de sub tirania păcatului.
Mântuitorul a încredinţat această putere de iertare a păcatelor urmaşilor săi: – apostolii -, iar prin ei episcopilor şi preoţilor, pentru ca prin El să continue în lume lucrarea dumnezeiască de mântuire de păcate.
Ceea ce n-au cunoscut mulţimile acelea, cunoaştem noi, fiindu-ne dat să vedem prin Biserică. Suntem învăţăceii bucuriei întru bine, pentru că tot binele de la Dumnezeu este, de la Izvorul dătător de viaţă al veşnicei bucurii. Cum spune de-Duh-insuflatul proroc: „Veseli-mă-voi şi mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte” (Psalm 9, 2).
Sănătate să vă dăruiască Dumnezeu; iar dacă aceasta nu vă este de folos acum, să vă dea răbdare plină de recunoştinţa. Cine îşi simte netrebnicia înaintea lui Dumnezeu nu-şi va îngădui simţăminte necuvenite nici în vremea bolii, înţelepţiţi-vă! „Sufletul neîncercat prin ispite nu este bun de nimic. Dacă lumea vă va urî, să ştiţi că pe Mine mai înainte M-a urât. Dacă aţi fi fost din lume, lumea ar fi iubit ce este al său; dar fiindcă nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăşte pe voi lumea. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care l-am grăit vouă: nu este sluga mai mare ca stăpâ­nul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni.” (Ioan 15,18 şi următoarele).
Monahul Serafim
(Schitul Moneasa)

Recomandările redacției