Ajutoarele europene ar trebui împărțite pe specii de animale, astfel încât să beneficieze de acești bani și crescătorii de oi. În acest moment, oierii din România obțin cu mare dificultate un ajutor european. Prea puțini dintre ei beneficiază de acești bani, conform agroinfo.ro.

„Acest sector nu se califică pentru proiecte, pentru că are o productivitate foarte mică, o eficiență mică și nu se încadrează în SO (standard output, dimensiunea fermei n.r.). Noi am zice că și fondurile, de fapt, am spus acest lucru, că participăm la grupul de lucru (de la Ministerul Agriculturii n.r.), fondurile europene să fie destinate și pe specii, ca să nu fie absorbite toate de zona agricolă, de cultură mare și mai puțin de zootehnie. Zootehnia se califică mai greu ca să nu spunem că e și mai complicat”, a declarat Marian Valentin, secretar al Asociației Crescătorilor de Ovine Dobrogea, pentru Agro TV.

Pentru anul 2021, alocarea financiară pentru submăsura 4.1 Investiții în exploatații agricole a fost împărțită în mai multe subcategorii. Astfel, din cele 760 de milioane de euro, bugetul pentru această submăsură pentru cei doi ani de tranziție 2021 și 2022, zootehnia beneficiază de următoarele sume:

– zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – NAȚIONAL: 240 de milioane de euro;
– zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – MONTAN: 60 milioane de euro.

Fără să fie însă banii împărțiți pe specii de animale, ovine, caprine, bovine, porcine.

Potrivit calendarului estimativ al lansărilor sesiunilor pentru depunere proiecte, publicat luni, 19 iulie 2021, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, submăsura 4.1 va fi deschisă în luna septembrie.

Recomandările redacției