Creşterea animalelor, o ocupaţie tradiţională valoroasă dar insuficient sprijinită de guvernanţi

Chiar dacă este o ocupaţie ce presupune muncă grea şi o prezenţă non-stop, creşterea animalelor este una din puţinele ocupaţii ale oamenilor din zona Vîrfurile care le-a adus constant cele mai multe şi sigure venituri, chiar dacă modeste. Aceasta pe lângă faptul că, evident, se asigura şi hrana fami­­-liei: o hrană sigură, bună, curată şi naturală.
Piatra şi lemnul, ignorate
de investitori
Cu ani în urmă, localnicii mai aveau posibilitatea să lucreze la exploatarea pietrei ori la exploatarea lemnului – meserii la care localnicii se pricep ca nimeni alţii şi care se moştenesc din familie, se poate spune. Acum însă nu­mă­rul carierelor de piatră s-a redus atât de drastic încât a mai rămas doar câte un punct de lucru care are actvitate sporadică. Fostele cariere de exploatare a pietrei – altădată cu activitate ferventă, acum rămase pustii – au ajuns într-un grad de distrugere incredibil, inşi necunoscuţi devastându-le şi luând tot ce s-a putut lua din incinta lor.
Cât priveşte activitatea de exploatare a lemnului, odată cu retrocedarea pădurilor a cunoscut o scădere totală, acum forţa de muncă în acest domeniu fiind absorbită slab doar de câteva societăţi comerciale cu acest obiect de actvitate.
Creşterea animalelor,
ocupaţie sigură
Aşa se face că tot mai mulţi localnici s-au reîntors spre ocupaţia tradiţională a creşterii animalelor. Şi cele mai productive animale crescute în gospodăria proprie, în special, au rămas vacile, animale blânde şi nepretenţioase dar cu un potenţial economic     deosebit.
Unul din localnicii crescători de animale, Petru Roman din Măgulicea ne povesteşte despre această muncă aflată la graniţa dintre pasiune şi… afacere.
„Vă spun că noi, crescătorii de animale nu avem niciodată zile libere – la fel vă va spune orice crescător cu dragoste de animale şi cu frică de Dumnezeu. Acestea sunt fiinţe vii, trebuie hrănite, adăpate, îngrijite, curăţate: că este Crăciun ori altă sărbătoare, lucrul ăsta trebuie făcut. Aşa cum ne hrănim şi noi, şi lor trebuie să le dăm hrană. Noi ne ocupăm de creşterea animalelor, împreună cu soţia, de ani buni. Acum avem nouă capete de bovine – cum se spune, adică avem vaci cu lapte. Le ţinem în curăţenie şi aerisire pentru că iarna ele stau mai mult în grajd iar hrana şi apa le sunt mereu îndestulătoare şi cum trebuie. Dar şi laptele pe care-l dau este de cea mai bună calitate“  sublinia tânărul crescător.
Laptele, greu de vândut
Paradoxul tragic al acestei îndeletniciri este aspectul – mereu nerezolvat de-a lungul zecilor de ani – al colectării laptelui. Deşi este un aliment foarte căutat iar cel din zona Vîrfuile – şi a întregii zone de altfel – este de cea mai bună calitate şi total natural, nu s-a creat nici acum, la peste 20 de ani de la Revoluţie, un sistem sigur şi realist de achiziţie a acestui produs lichid atât de valoros.
„S-a scris în nenumărate ziare,    s-a tot spus pe la toate televiziunile că se va face ceva dar noi cei care creştem vaci tot nu avem unde să vindem în mod organizat şi civilizat laptele şi lactatele tradiţionale, decât în târguri. Trebuie să mergem la distanţe foarte  mari – circa 130 km până la Arad, de exemplu. Nimeni nu s-a gândit să ia o măsură care să faciliteze un investitor serios care să se ocupe de laptele produs de producătorii particulari din aceste zone. În străinătate acest lapte este foarte căutat iar noi ajungem să-l dăm de multe ori la porci iar unii copii de la oraşe nu-l au. Ca să nu mai vorbim de cât pierdem, când de fapt am putea să câşti­găm toţi. Politicienii vin la noi şi ne promit doar când se apropie alegerile şi mai apoi doar cu promisiunea rămânem; suntem din păcate prea creduli. Nu ştiu când va fi altfel, că tare ne-am dori“ – a încheiat cu năduf povestea tânărul crescător de animale.