„În buna tradiție“ românească este de așteptat ca în preajma sărbătorilor carnea de porc românească , dar și preparatele din carne să fie mai scumpe. Sigur sunt și cauze obiective cum ar fi: inflația, creșterea prețurilor la gaze, energie electrică și combustibili. Toate acestea  au condus inevitabil și la majorări ale prețului cărnii de porc, dar și a preparatelor de carne de porc. Tendința este una la nivel național și prețurile au tot urcat. Nici Aradul nu face excepție de la această spirală crescândă a prețurilor la aceste sortimente. Febra sărbătorilor pare să fi cuprins deja comercianții. Și la noi lucrurile se petrec invers: în loc să se ieftinescă, ca în restul țărilor, mărfurile se scumpesc. Pe ideea că o dată e Crăciunul și românul nu se uită la bani. Sigur e și contextul general, dar nu doar acesta e principalul vinovat. Cu toate că  suntem abia la în luna noiembrie, unii comercianți au  „furat startul“ și au majorat  prețurile cu doi, chiar trei  lei pe kilogram. Motivul este simplu: cheltuieli mai mari cu utilitățile și cu achiziția mărfii. Acest lucru se vede și în supermarketuri, unde prețul la raft a crescut în medie cu 10%, față de primăvară de exemplu. Pulpa de porc  a ajuns să coste în jur de 21 de lei kilogramul, mușchiulețul în jur de 30 de lei kilogramul. La carnea ambalată, în cantități mai mici, prețul pe kilogram este și mai mare. Desigur aceste unități au și campanii de reduceri de preț. Dar mai au posibilitatea să importe mari cantități de carne la prețuri foarte bune, din țări în care subvențiile pentru producători sunt consistente.„ În orice caz nu poți cu niciun chip să vii sub prețul lor. Am un prieten care face transporturi de carne din Germania. De acolo carnea se vinde cu un pic peste un euro kilogramul de carcasă. Și la noi într-un hypermarket carcasa este sub 10 lei kilogramul. Eu chiar dacă am și pământ și îmi asigur furajele, nu pot veni sub acest preț în nicio situație. Eu vorbes  de porc în viu, nu de carcasă. Și omul nu se mai  întreabă că eu am hrănit porcul bio, ci se uită în primul rând la preț. Toate s-au scumpit, dar eu am încercat să mențin prețurile cât de jos pot. De aceea, nu pot să zic că am mărit decât foarte puțin. Poate un leu cel mult. Funcție de cantitate, prețul cu care vând este între 10 și 13 lei pe kilogram, în viu “, spune I. C., un fermier care are terenul și mica unitate în  apropiere de Arad.  Pe de altă parte, județul Arad este unul afectat și de Pesta Porcină Africană. Chiar două unități  aparținând unor mari companii din județ au fost lovite de acest virus. Drept urmare au trebuit să fie eliminate peste 43.000 de capete de suine din aceste unități de creștere. Și astfel efectivele de porci au fost mult diminuate. Ce se mai poate spune? Deja prețurile la raft au luat-o înaintea sărbătorior. În mod curent, mai ales în micile magazine, prețul cărnii de porc trece deja de 20 de lei. La unele sortimente de carne prețul e și mai mare. Nu mai vorbim de mezeluri și alte preparate, pentru că și aici scumpirile se simt, încă și mai mult. Analiștii econmici spun că este și o creștere generalizată a prețurilor, nu doar la alimente. Până la urmă și inflația este de circa 7% potrivit statisticilor. Însă cea reală, care se  va simți în puterea de cumpăarre va fi deja din două cifre. Așa că, cel puțin din această perspectivă, sărbătorile garnisite cu…dulcea carne de porc, pot să devină destul de amare.

Recomandările redacției