Crezul unei noi religii: „Nu mai cred…”

0
283

De multă vreme nu mai cred în sisteme politico-economico-sociale, în validitatea sau invaliditatea acestora. Constat că sclavagismul şi feudalismul şi-au trăit traiul (ba chiar şi-l mai trăiesc şi azi, în forme foarte subtile, şi-am să revin curînd asupra fenomenului), iar capitalismul a sucombat în Rusia şi-n alte ţări înainte de-a începe, şi-a ajuns pe marginea prăpastiei în ţări care-au pus umărul din greu la ştrangularea comunismului (care nici n-a existat, dar nici n-a lăsat oamenii în pace). Mai rămîne-n discuţie democraţia asta care s-a născut în antica şi impunătoarea Atenă pentru-a renaşte-n Lumea nouă din disperările unor fugari din Europa, fugari care-au pus la rîndu-le pe fugă şi-au ras de pe faţa pămîntului o-ntreagă rasă umană – rasa roşie.

Ei bine, nu cred deloc în democraţia asta născută din dictonul democratic „Un indian bun e un indian mort” şi importată-n Europa după două măceluri planetare care-ar băga fiorii morţii în orice vieţuitoare conştientă, mai puţin în vieţuitoarea OM.

Nu cred în democraţie cîtă vreme voinţa cîtorva aleşi devine literă de evanghelie pentru mulţimea imensă a celor care i-au ales.

Nu cred în conducerea prin delegarea puterilor cum nu cred în hrănirea prin delegarea puterilor sau în perpetuarea speciei tot prin delegare de puteri.

Nu cred în democraţia care mă obligă să respect legi făcute de infractori cu condamnarea-n buzunar, cum nu cred în democraţia care-mi lasă totală libertate de alegere a modului în care să mor de foame.

Nu cred în democraţia asta-n care uşile aleşilor sînt permanent şi perfect blocate pentru cei care i-au ales, uşi în spatele cărora se dau şi se iau în neştire mite de dimensiuni uriaşe, se trag sfori pe care zbîrnîie milioanele şi miliardele ca răvaşele pe cozile zmeielor copilăriei şi se priveşte de sus la cei de jos cu dispreţ democratic-suveran.

Nu cred în democraţia asta-n care „cad” Floriţe Boloş şi Aurel Tripa pentru mite de-un telefon mobil şi cinci-şase sute de euro, dar scapă „ciocoiaşi” cu averi incomensurabile stoarse din robinetele care-au secătuit Bancorex.

Nu cred în democraţia care-a făcut să dispară-n mod miraculos o-ntreagă flotă maritimă şi fluvială, prefăcînd „experimentul Philadelphia” într-o joacă de copii preşcolari.

Nu cred în democraţia care-aduce-n vîrful puterii un ins care spune-apoi că „Statul nu poate purta de grijă tuturor cetăţenilor săi”.

Nu cred în democraţia care-l lasă-n fotoliul de orchestră al guvernului pe-un doctor cu doctoratul „lipit” din bucăţi adunate de la alţii.

Nu cred în democraţia care de douăzeci şi cinci de ani ni s-a turnat şi ni se toarnă pe gît cînd cu linguriţa, cînd cu polonicul, spunîndu-ni-se-n acelaşi timp că sîntem neproductivi, deci leneşi, cînd tocmai ei, aleşii, sînt partea cea mai neproductivă şi mai parazitară a societăţii. Nu cred în democraţia propovăduită de trîntori albinelor, de la înălţimea urdinişului.

Nu cred în democraţia care luptă împotriva corupţiei pupîndu-i pe creştete şi pe boturi tocmai pe corupţi, aşa cum nu cred că tîlharul din puşcărie se va converti-n stimabilul din Agora.

Nu cred în democraţie. Nu ader la nimic (precum Panait Istrati), şi nu mai cred în nimic (precum Eminescu), nici măcar în lacrimi (asemenea Moscovei).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.