crimaO crimă oribilă a avut loc, sâmbătă seara, în localitatea Tauţ, o femeie fiind ucisă de fostul ei soţ în plină stradă. Bărbatul, de 38 de ani, din câte ne informa procurorul Codrin Gavra, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, şi-a sunat fosta soţie să o convingă să se întoarcă la el. „Era ora 19,30 când s-au întâlnit în stradă. Victima era însoţită de două dintre fetele sale, de cinci, respectiv şapte ani. Principalul suspect a atacat-o pe femeie pe la spate cu un cuţit de bucătărie lung de 27 de centimetri şi cu lama de 15. I-a aplicat cinci lovituri, două dintre ele în zona carotidei. Practic, victima nu avea nicio şansă de supravieţuire. După ce a lovit, a fugit, fiind urmărit de doi localnici care au încercat să-l prindă. A reuşit să scape de urmăritori şi s-a ascuns în pădure. A stat acolo toată noaptea, iar astăzi (duminică, n.r.) a fost prins şi i s-a emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore”, ne mai spune procurorul Codrin Gavra.
Bărbatul, fire extrem de violentă şi care a mai fost trimis în judecată pentru vătămare corporală, a ameninţat în nenumărate rânduri că „îi va tăia gâtul fostei soţii şi se va sinucide”.
În cursul acestei zile, procurorii vor propune Tribunalului Arad arestarea preventivă a suspectului.
Dacian Don

Recomandările redacției