Crimă terifiantă în apropiere de Turnu! Un muncitor a fost omorât în bătaie de mai mulți bărbați

0
510

UPDATE: Tânărul care a omorât în bătaie un bărbat de 48 de ani, a fost prins de polițiști. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului – în vârstă de 25 ani – cu privire la comiterea infracţiunii de omor.

Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în după amiaza zilei de 01.03.2020, în urma unor altercaţii pe fondul consumului de alcool, inculpatul, zilier la o fermă dintr-o localitate a județul Arad, i-a aplicat victimei, în vârstă de 48 ani, mai multe lovituri cu un obiect contondent dur în regiunea capului, provocându-i un traumatism cranio-cerebral deschis şi mai multe fracturi osoase, iar ca urmare a leziunilor suferite victima a decedat.

Tânărul a fost, în cursul zilei de luni, arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-a recunoscut faptele în fața judecătorului. 

 

 

Crimă la o fermă în apropiere de localitatea de frontieră Turnu! Mai mulți bărbați au omorât în bătaie un muncitor, în urmă cu puțin timp, iar acum autoritățile sunt în căutarea lor. Ar fi vorba despre mai mulți ciobani care l-au ucis pe bărbat a cărui identitate încă nu a fost stabilită, pentru că doar ce au fost demarate cercetările în această cauză. 

Anchetatorii sunt în aceste momente la fața locului și fac cercetări. Se pare că abominabila faptă s-a petrecut în incinta unei ferme situată pe drumul 7B care duce spre punctul de trecere a frontierei Turnu. Persoanele care l-ai fi omorât în bătaie ar fi presupuși ciobani. 

În aceste momente, autoritățile „purică” zona pentru a depista posibilii făptași, care au fugit de la locul crimei imediat după ce l-au lăsat pe bărbat fără suflare. 

 

Vom reveni cu mai multe informații. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.