Marcel Lepa, bărbatul care a împușcat mortal un polițist, duminică, la Izvin, a fost prins în această dimineață la Remetea Mare. Oamenii legii l-au luat prin surprindere și nu au tras niciun foc de armă pentru capturarea lui.

Polițiștii au avut informații despre locul unde s-ar fi putut afla criminalul și au reușit să-l surprindă pe acesta. Bărbatul era rănit așa că a fost chemată și ambulanța care l-a transportat la Timișoara, la spital. P

Pentru prinderea lui a avut loc o desfășurare impresionantă de forțe La căutări au participat trupe speciale, jandarmi, polițiști, echipaje cu câini de urmărire, un elicopter, drone și s-a folosit un dispozitiv de termoviziune. 

Un polițist a fost ucis, duminică, în misiune, în județul Timiș. Agentul a fost împușcat în gât și în piept de un suspect pe care îl urmărea împreună cu colegul său. Individul a fugit după atac. Este vorba despre un bărbat urmărit, care este condamnat pentru tâlhărie, conform realitatea.net. 

În cauză este întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, în cadrul căruia procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș efectuează cercetări.

 

Recomandările redacției