Cristi Păcurar despre Răzvan Oaidă: „Fotbalistul pentru care antrenamentul nu se termină niciodată”

0
197

pacurarAvem încă un junior în Anglia, în patria fotbalului. Răzvan Oaidă a semnat la sfârșitul săptămânii trecute cu clubul Wolverhampton, iar transferul său indică un aspect căruia ar trebui să i se acorde mai multă atenție: e al treilea tânăr din generațiile 97-98 de la Atletico, pregătite de Cristi Păcurar și Francisc Tisza, care trece de filtrul profesioniștilor adevărați.
– Cristi, vorbim de al treilea transfer către Anglia în jumătate de an, după Vasi, la Manchester City, și Covaci, la Bristol.
– Un lucru pozitiv, care ne dă nouă – antrenorilor, clubului și viitorilor jucători – speranţe de mai bine. După pă­rerea mea, vor mai urma transferuri, datorită muncii, managementului şi talentului acestor copii de la grupele 97-98. Trecând la Răzvan, plecarea lui îmi lasă o gaură în suflet, dar mă bucur că a ajuns la ceea ce spera.       L-am adus când avea 10 ani, de la Petroşani, familia s-a mutat cu el aici, a avut încredere în acest proiect. Au fost rezultate bune, atât individuale cât şi cu echipa. Prima mea opţiune, ca antrenor al său, a fost să plece afară. A avut ofertă concretă şi de la Academia „Gheorghe Hagi”, nu eram de acord, dar, dacă el insista, putea să facă pasul. I-am spus să aibă răbdare şi s-a realizat ce şi-a dorit, şi el şi familia.
– Îi poți face un portret?
– E un băiat foarte matur, un prieten, un coleg de echipă şi un elev cu care poţi să lucrezi fantastic. Un băiat care nu spune niciodată nu. Un viitor fotbalist pentru care antrenamentul nu se termină niciodată, stătea întotdeauna la lovituri libere, la forţă, câteodată îl mai trimiteam eu acasă. E fanatic să ajungă fotbalist. Are capa­citate fantastică de efort, tehnică bună pentru postul lui, de mijlocaş central drept, se potrivește excelent în sistemele 4-3-3 și 4-2-3-1. Am încercat într-o perioadă să-l dezvolt mai mult tehnic, postul lui de la echipa națională fiind preponderent defensiv. M-am gândit la el ca la un „număr 10”, până la urmă şi-a dezvoltat tehnica în regim de joc și a devenit un „număr 8” peste ce am văzut în Anglia, vizavi de jucătorii defensivi. Creează, verticalizează, are viziune şi îi place mingea. E umil, are atitudine şi o educaţie foarte bună de acasă.
– Ce gânduri te încearcă atunci când se materializează un asemenea transfer?
– Ce se întâmplă acum – ținând cont de regulile din Anglia – nu e decât un mare pas înainte. Spun „decât”, pentru că jucătorul pleacă de la o şcoală normală din Arad şi ajunge la o Academie gen Oxford sau Cambridge. Au voie să semneze până la 18 ani, așa e regulamentul în Anglia, atunci, dacă se dezvoltă, pleacă mai sus. Important e că sunt în circuitul fotbalului mare. Ce mă bucură e că se pot antrena mult mai mult datorită programului societăţii din Anglia. Aici, chiar dacă doream să fac două antrenamente pe zi, e aproape imposibil, cu şcoala, casa… Acolo se trezesc, merg la Academie, au antrenament, merg la ore, mănâncă sănătos, apoi iar sunt la antrenament. Într-o săptămână, face 8 antrenamente cu tot cu joc, aici face 5. Într-o lună, noi avem 20 de antrenamente, acolo sunt 32. În zece luni copilul are 120 de antrenamente în plus pe an față de România. Apoi, nivelul jocurilor în Anglia e foarte mare, iar ritmul, calitatea jucătorilor, numele cluburilor îţi dezvoltă o altă viziune asupra fotbalului. Nu vreau să sfidez pe nimeni, dar noi aşteptăm un an să jucăm cu Steaua, sau cu Hagi. În rest, scorurile curg, dar nu e nimic serios spre dezvoltarea copiilor.
– Cred că așteptările sunt clare în ceea ce provește viitorul.
– Am aşteptări și de la colegii lui Răzvan, care se ambiţionează, vor să ajungă şi ei sus. Mai sunt copii monitorizați, nu pot da nume acum, nu am voie, dar se va afla. Iar lui Răzvan îi urez să fie sănătos. În rest, el e matur şi gândeşte sănătos. Are o maturitate peste nivelul lui de vârstă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.