Dunărea Călăraşi a anunţat, duminică, numirea lui Cristian Pustai (54 de ani) în funcţia de antrenor principal. Fostul director tehnic de la Gaz Metan Mediaş a semnat un contract valabil pe două sezoane. Obiectivul pe care îl are în noul sezon este să ducă din nou echipa în Liga 1.
De asemenea, Dunărea Călăraşi, formaţie care a retrogradat la finalul sezonului trecut în Liga a II-a, se va baza din campionatul următor şi pe Eugen Pîrvulescu, cel care va ocupa funcţia de preşedinte executiv. Acesta a mai ocupat o funcţie similară la Pandurii Târgu Jiu, în trei mandate, şi a prins perioada în care clubul gorjean evolua în Europa League, în perioada 2014-2015.
Pîrvulescu tocmai fusese prezentat la Academica Clinceni, dar oferta mult superioară din punct de vedere financiar primită de la Călăraşi l-a făcut să se despartă de ilfoveni şi să lase echipa de Liga 1 pentru cea de Liga a II-a.
De notat şi faptul că Dunărea Călăraşi şi Academica Clinceni ar putea face rocada între Liga 2 şi Liga 1, dacă FRF le va interzice ilfovenilor să evolueze în Liga 1. Gruparea ilfoveană este , de fapt, de apropiaţi ai lui George Becali, finanţatorul unui alt club din Liga 1, FCSB, lucru interzis de regulament. Comisia de Disciplină şi Etică a FRF va decide pe 26 iunie dacă Academica Clinceni poate evolua în Liga 1. În caz contrar, Dunărea va rămâne în prima ligă.
În cariera sa, Cristian Pustai le-a mai antrenat pe Gaz Metan Mediaş, Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureş, Rapid Bucureşti şi FC Botoşani. În sezonul recent încheiat, acesta a ocupat funcţia de director tehnic la formaţia din Mediaş.

Recomandările redacției