Campionatul Ligii a III-a, ediția 2019/2020, s-a încheiat în mod oficial prin decizia adoptată de Comitetul Executiv al FRF. Aplicat la seria a IV-a, a arădenelor, pe Crișul Chișineu-Criș o găsim pe ultima poziție a podiumului pentru cea mai bună clasare din istoria clubului.
Bineînețeles, gustul acestei performanțe nu este atât de dulce atâta timp cât s-au jucat pe teren doar 16 meciuri, însă rezultatul rămâne unul important la ce adversari au pus Piț și colegii lui sub ei. Până una-alta, odată cu decizia oficială de „înghețare” a sezonului a venit și cea de sistare a antrenamentelor de la distanță ale fotbaliștilor. „Au avut program de pregătire fizică, dar s-au demobilizat odată cu anunțul oficial cu înghețarea campionatului. Mai departe, depinde caracterul și conștiința sportivă a fiecărui jucător cum se menține într-o formă fizică cât de cât bună până la revenirea la antrenamente împreună cu echipa. Personal, sunt dezamăgit că nu mai jucăm și mă mir că se discută de reluare la Liga a IV-a, iar noi deja știm oficial că am terminat sezonul. Urmează o întâlnire cu conducerea și vom face un plan pentru perioada imediat următoare. Majoritatea contractelor au expirat la 30 mai, trebuie să vedem ce vom face noi și apoi să discutăm cu jucătorii. Nu știm ce va fi cu bugetele locale, ce bani se vor mai da la fotbal, dar cred că un oraș cum este Chișineu-Criș va dori să fie reprezentat mai departe la nivelul eșalonului trei, cu rezultate bune. Eu zic că am adus ceva satisfacții suporterilor din oraș, mulțumesc conducerii și fotbaliștilor pentru acest lucru. Mi-al dori să continuăm împreună cu mulți dintre jucători, dar nu putem știi de pe acum ce condiții putem oferi”, a precizat Adrian Abrudean, antrenorul Crișului.
Nici managerul clubului de pe malul Crișului Alb nu poate da mai multe detalii certe despre viitorul echipei, atâta timp cât nu a avut discuții aplicate cu conducerea orașului și nici nu are o dată pentru debutul noii stagiuni. „Este clar că ne vom vom continua activitatea la Liga a III-a, însă alte decizii legate în special de jucătorii pe care ni-i dorim alături de noi și în sezonul următor nu putem lua. E important să aflăm de la FRF data sau macăr perioada aproximativă în care vom începe noul campionat și, în funcție de asta, ne vom face strategia legată și de noile contracte de joc. Acestea vor fi semnate cu 6 săptămâni înainte de primul meci oficial, însă sperăm ca până la acea dată să avem măcar acorduri verbale cu fotbaliștii doriți la club. În acest sens, o să am discuții cu antrenorul Adi Abrudean, punem pe foaie fotbaliștii pe care și-i mai dorește la echipă în limitele unui buget pe care îl voi discuta cu Consiliul de Administrație al clubului, format din membri ai Consilului Local. Așa se va naște, pe scurt, strategia pentru campionatul ce vine, unul al marilor provocări pentru multe cluburi de Liga a III-a”, susține Daniel Cherecheși.
Crișul a strâns 28 de puncte în cele 16 runde disputate în seria a IV-a a Ligii a III-a, urcând pe cea mai joasă poziție a podiumului, după FC U Craiova și Șoimii Lipova.
Sport 64
Mircea Rednic: „Sunt un antrenor fericit, mândru de băieții mei, de echipă”
citește mai mult »