În ultima etapă a anului, Crișul Chișineu-Criș se depla­sează la Alba Iulia pentru duelul cu Unirea, una dintre echi­pele considerate favorite la promo­vare la începutul turului. Calculele „alb-negrilor” nu prea au ieșit însă, iar aceștia se află doar pe poziția a noua. Pe de altă parte, Crișul este una dintre surprizele plăcute și e aproape să încheie turul pe poziția a doua.
Crișul încheie un tur
excelent în atmosferă de Centenar!
Devansată cu o zi din pricina evenimentelor de Ziua Națio­nală a României din „Cealaltă Capitală”, confruntarea de joi, 29 noiembrie, de pe „Cetate”, de la ora 14.00, dintre Unirea Alba Iulia și Crișul Chișineu-Criș, are o însemnătate aparte pentru amfitrioni. „Alb-negrii” vizează victoria la ultima reprezentație internă tocmai pentru a dedica succesul Zilei Naționale, asta dincolo de importanța celor trei puncte puse-n joc, în condițiile în care „uniriștii” trebuie să cosmetizeze în ultimele 90 de minute imaginea unui sezon ratat.
Jumătate din defensiva albaiuliană este absentă: Potopea – suspendat, F. Morar – accidentat, iar antrenorul Adrian Bicheși trebuie să găsească soluții pentru a acoperi aceste goluri, o variantă fiind revenirea juniorului R. Ivan. Unirea Alba Iulia a reușit să scoată în prelungiri o remiză în Arad, la Lunca Teuz Cermei, rezultat care a propulsat nou-promovata din Chișineu-Criș pe treapta secundă a ierarhiei. De fapt, în ultimele 4 runde, exceptând duelul cu Industria Galda de Jos, „uniriștii” au jucat mereu împotriva echipei situate pe locul al doilea în Seria a IV-a, ACS Dumbrăvița, Gloria Lunca Teuz Cermei și acum Crișul Chișineu-Criș. „Printr-o victorie pe care ne-o dorim foarte mult, am reuși să scoatem o pată din multele pe care le-am strâns în toamna aceasta. La ce lot și jucători avem este normal să ne propunem să câștigăm, pentru a cosmetiza imaginea nefastă din tur și să avem oarecum liniște. Întâlnim un adversar puternic, o echipă puternică, ce nu refuză jocul, are profil ofensiv și marchează mult”, a spus Adrian Bicheși, „principalul” Unirii.
Despre duelul de astăzi a vorbit Casian Maghici, unul dintre cei mai experimentați jucători ai Crișului și fost component al grupării din Cetatea Unirii. „O deplasare la una dintre cele mai bune echipe din serie, din ce am văzut atât în meciurile de campionat, cât și în cupă contra celor de la FCSB. Nu știu de ce locul în clasament nu reflectă acest lucru. Alba Iulia e o echipă bine organizată pe fază de apărare, cu jucători care pot face diferența, precum Selagea sau Păcurar, cu care am fost și coleg la Botoșani. Vom avea un meci foarte greu, poate cea mai grea deplasare a noastră din acest an. Fiind ultima etapă a unui tur de campionat dezamăgitor pentru ei, vor dori să scoată un rezultat bun. Nu cred că vor fi motivați suplimentar de această perioadă a Centenarului, fotbalul nu are nici o legătură cu asta. Noi mergem acolo să jucăm, să ne agățăm de fie­care minge, pentru a scoate un rezultat pozitiv”, spune polivalentul fotbalist al lui Abrudean. Gâlcă își ispășește a doua etapă de suspendare, iar Gligor e incert.
În 2004, Maghici se transfera de la ACU Arad la Apulum Alba Iulia, echipă cu care a jucat în Divizia A, actuala Liga I. „Acolo am debutat în prima ligă, e echipa la care practic mi-am făcut un nume. Voi fi primit bine, cred că e a doua sau a treia oară când merg acolo din postura de adversar, dar întotdeauna m-am întors acolo cu drag și m-am revăzut cu oamenii de la club”, mai susține Maghici.
După promovarea în Liga a III-a, Crișul a făcut un tur excelent de campionat, iar acest lucru se datorează mai multor factori: „Pentru noi orice meci e important, indiferent că jucăm cu ultimul loc sau cu primul, îl pregătim la fel din toate punctele de vedere, antrenorul știe să ne motiveze și să ne pregătească pentru orice. Drept dovadă, am luat cam toate punctele din meciurile cu echipele mici. Se poate spune că suntem o surpriză plăcută a turului, deoarece suntem o echipă nou-promovată, dar cred că ne merităm locul în clasament ținând cont de jocul pe care l-am prestat și de constanța noastră în evoluții” , mai crede Casian Maghici.
Formații probabile:
Unirea: Sporea – R. Ivan, Scrob, I. Grozav, Vitinha – Al. Giurgiu – S. Mureșan, Selagea, P. Păcurar, Davidaș – An. David.
Crișul: Mucha – Al. Pavel, Gli­gor (Lazăr), Siminic – Clej, Maghici, Ianc, Lezeu – Piț, Modan, Budur.

Recomandările redacției