Crișul – Pecica, derby arădean în Liga a III-a cu miza debutului de an pozitiv

0
184

Campionatul Ligii a III-a se reia cu un prim derby arădean. Pecica merge la Chișineu-Criș pentru a-și îmbunătăți palmaresul cu colegele din județ. În tur, Progresul a bătut-o doar pe Sebiș, în deplasare, pe când acasă a remizat cu Crișul (1-1) și a pierdut cu 2-1 cu Lipova și Cermei. Mai mult, Crișul e echipa ce a pus punct drumului în Cupă a celei mai proaspete divizionarei terțe arădene. Așadar, sunt destule argumente pentru un duel tare, în care se poate întâmpla absolut orice.
La nivel de loturi de jucători, combatantele de sâmbătă (ora 15), de pe Arena „Aurel Ardelean” au avut abordări diferite în această iarnă. Crișul are un lot puțin mai numeros față de prima parte a sezonului, odată cu achizițiile lui Balla, Nistor, Teședan, Mihuța, Susan, Mario Codrea și Lazăr (plecările au fost Mateucă, Mărmăneanu, Roșu, Calvin și Blănaru), în timp ce Progresul și-a completat „garnitura” doar cu Mateucă, Capătă și juniorul Dancă după despărțirile de Tiric, Copil, Mager, Ponta și Grigore.
Cherecheși: „Mai puternici decât în tur”
De altfel, managerul „alb-albaștrilor” crede că echipa arată mai bine decât în toamnă și o clasare în Top 5 e la îndemână. „Eu zic că suntem mai puternici prin achizițiile făcute, dar și prin ceea ce a demonstrat echipa în meciurile amicale. Am pierdut onorabil cu UTA, am făcut egal cu Ripensia și în rest am învins pe toată lumea. Mai rămâne să confirmăm și în jocurile pe puncte, ceea ce este cel mai important, însă eu am încredere în antrenorul Abrudean și în băieți că vor obține rezultatele ce ne vor permite să terminăm în primele cinci echipe ale seriei. Și campania de achiziții o pot numi pozitivă, atâta timp cât au plecat, cu mici excepții, jucători care nu prea prindeau echipa și au venit fotbaliști care pot intra oricând în formula de start. Am luat în general fotbaliști tineri, pregătim deja și sezonul următor, plus experimentații Nistor și Balla de care e nevoie într-o echipă. Consiliul de Administrație al clubului ne-a impus ca obiectiv menținerea în Liga 3-a, dar noi, din conducere și stafful tehnic ne dorim bineînțeles mai mult. Suntem pe locul 3 acum și nu am vrea să cădem mai jos de poziția a cincea”, spune Daniel Cherecheși, managerul Crișului.
Gavruță: „Puțini dar buni”
Pecica e ceva mai subțire din punct de vedere numeric față de toamnă, dar: „Eu zic că suntem puțini, dar buni. Avem mare încredere în antrenorul Stupar și colegii săi că va știi să-i capaciteze pe jucători și să scoată maxim din acest lot. Eu zic că avem unul dintre cele mai bune atacuri din serie, cu Capătă care a venit lângă Szekely și Puie, dar, în general, echipa e echilibrată valoric și e capabilă de o clasare în primele 5-6 locuri. E și juniorul de la Semlac, Dancă, o surpriză plăcută pentru noi, așteptări avem și de la Mateucă, ca și conducere vom face totul să asigurăm condiții de performanță. Domnul primar este și el alături de noi, chiar astăzi mi-a spus că există posibilitatea să facem un stadion nou în zona Tavernei Pecicane, fotbalul din oraș are prezent și viitor”, consideră Dorel Gavruță, președintele grupării „galben-albastre”.
Meci de 1×2
Cât despre meciul de sâmbătă, ambii „oficiali” văd o „ciocnire” echilibrată, de 1×2. „Vom avea în față un adversar bun, cu trei atacanți de calitate, Capătă, Szekely și Puie, care te pot taxa oricând dacă te prind pe călcâie. Tocmai de aceea, cuvântul de ordine ar trebui să fie concentrarea într-un astfel de joc deschis oricărui rezultat. Poate, fiindcă jucăm acasă, avem 55% șanse de victorie, dar important este să nu pierdem. Fiind vorba despre primul meci oficial al anului, nu ne așteptăm să avem parte de un ritm prea ridicat, gazonul nu poate fi nici el foarte bun după ieșirea din iarnă, va fi mai degrabă o luptă pe puncte importante și de-o parte și de cealaltă”, adaugă Cherecheși.
Dorel Găvruță speră ca partea estetică a partidei să fie mai bună. „Important este să asistăm la un joc frumos, cu goluri și fără accidentări. Sunt aproape sigur că vom marca sâmbătă la ce jucători ofensivi avem în echipă, dar eu sunt convins că ne vom descurca și în celelalte compartimente. O să avem grijă să-i motivăm pe băieți, până la urmă e primul meci al
anului și sunt în joc primele puncte ale anului”, a mai precizat și șeful pecicanilor.
Dacă echipa Crișului nu ar trebui să aibă nicio absență pentru jocul de mâine, la Pecica va lipsi cu siguranță portarul Creța, iar Puie e incert.
Formații probabile:
Crișul: Zamfir – Ciornei, Sabău, Nistor, Suslak – Piț, Ember, Teședan, Balla – Modan, M. Codrea.
Pecica: Gârlea – Ilan, Wild, Gabor, Aldan – Tamaș S. Popa – Dancă, Arsene, Bozian – Capătă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.