În absența meciurilor în care sunt angrenate principalele echipe ale Aradului, UTA și FCC Baschet UAV, ambele în pauză „forțată“ de întreruperea competițională pentru meciurile echipelor naționale, capul de afiș al evenimentelor sportive care se desfășoară în acest weekend, din perspectiva cluburilor arădene evident, a devenit derbyul inter-arădean din Liga 3, între Crișul Chișineu Criș și Șoimii Lipova, care va avea loc sâmbătă, de la ora 14. Nu doar că vorbim despre două echipe cu tradiție în fotbalul arădean, dar duelul este cu atât mai interesant cu cât cele două se află pe podiumul seriei a 8-a. Crișul este lider cu 25 de puncte, în timp ce Lipova se află pe locul al treilea, cu 18 puncte. Ambele echipe sunt despărțite de urmăritoarele lor imediate (CSC Ghiroda și Giarmata Vii respectiv CSC Dumbrăvița) de trei puncte, ceea ce ar face ca un rezultat de egalitate să le păstreze pe amândouă  în pozițiile în care se află actualmente. Ambele însă vin după serii de meciuri excelente (6 victorii consecutive gazdele, 5 oaspeții) astfel că e greu de crezut că nu sunt tentate în a forța continuarea acestor serii excelente de meciuri, printr-o nouă victorie.

Un alt meci interesant este cel programat de play-off-ul seriei de vest a Ligii Elitelor U17. UTA, care a debutat cu o înfrângere pe teren propriu în fața Universității Craiova, se deplasează la Cluj pentru un duel foarte dificil cu „U“, nimeni alta decât câștigătoarea seriei în sezonul regular. Pentru băieții lui Bogdan Oneț este un test edificator în ceea ce privește potențialul acestei echipe de a se califica în faza finală a competiției. Tot în Liga Elitelor, însă în play-out la U19, UTA are mare derby sâmbătă de la ora 12, la Timișoara contra celor de la Poli.

În ceea ce privește restul programului sportiv, putem aminti printre altele următoarele evenimente: în Liga 3 la fotbal, Frontiera Curtici va evolua vineri în deplasare la Ghiroda în timp ce Gloria Lunca-Teuz Cermei și Progresul Pecica vor juca sâmbătă pe teren propriu contra bănățenilor de la Pobeda Star respectiv CSC Dumbrăvița. Tot în fotbal, dar în cel feminin de data aceasta Piroș Security Lioness joacă duminică pe teren propriu cu CSS Târgoviște. Echipa de rugby are deplasare lungă la Năvodari, dispută care va avea loc sâmbătă și, tot sâmbătă în deplasare, vor evolua și fetele de la Pro Volei care au meci cu CSS Sighetu Marmației, în liga a doua feminină.

Recomandările redacției