Aflăm consternaţi că binecunoscutul om de cultură arădean, criticul de artă Dan Lăzărescu s-a stins din viaţă în cursul zilei de astăzi. Acesta a făcut un stop cardiac chiar în faţa blocului în care locuia.

Dan Lăzărescu a fost un om de cultură foarte popular printre artiştii plastici şi scriitorii arădeni, el participând la zeci şi sute de vernisaje de expoziţii şi lansări de carte, manifestări în care îi prezenta cu multă dăruire marelui public şi maselor de cititori de literatură pe artiştii plastici şi pe autorii de cărţi.

Elena Boţan, artistă plastică, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România spune despre Dan Lăzărescu, criticul care i-a prezentat ultima sa expoziţie de icoane pe sticlă, de la Sala Clio de acum două săptămâni: Doamne!!! Aş vrea să nu fie adevărat. Un mare critic literar şi de artă deosebit, care a fost şi va rămâne în inimile noastre, a artiştilor care l-au preţuit. Ne-a părăsit! Odihnă veşnică şi sfântă spre cer, maestre!

Profesorul Dan Lăzărescu a lăsat în urmă-i multe regrete, el fiind pentru mulţi artişti şi oameni de litere o dungă de lumină, o risipă de bunătate şi iubire de frumos.

Priveghiul are loc la Casa Funerară Kuki din Arad, strada Cocorilor.

Recomandările redacției