Un anunț a fost publicat în data de 8 octombrie, privind un nou concurs desfășurat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, privind necesitatea a cel puțin opt medici specialiști. Patru dintre cele opt posturi sunt la Secţia Clinică ATI I, trei sunt la Secţia Clinică ATI II, iar un post de medic specialist ATI cu competenţă în ecografie generală este la Compartimentul ATI Obstetrică-Ginecologie.

Înscrierile se fac în termen de 15 zile calendaristice de la publicare, iar concursul se va organiza în perioada cuprinsă între 31 şi 90 de zile de la publicare. Dosarele de concurs se depun la sediul Spitalului Judeţean, odată cu achitarea unei taxe de participare de 150 de lei.

Recomandările redacției