Criza nu se află pur şi simplu într-un sistem impersonal pe care-l numim „economie”, ci chiar şi în motivaţiile noastre. Probabil că am întins coarda atunci când le-am cerut guvernelor să-şi asume nişte responsabilităţi pe care nu mai vroiam să le exercităm. Ar fi fost mai prudent să nu cumpărăm atâtea servicii de pe piaţă, căci ne-am transformat anumite virtuţi şi competenţe economice în redundanţă. Deşi au fost privite nu demult ca fiind opuse, piaţa şi statul se pare că au devenit inseparabile, două capete ale unui singur corporatist. Încercând să facă pentru noi ceea ce noi obişnuiam să facem pentru noi înşine, piaţa şi statul s-au tranformat într-o entitate hibridă, având ca rezultat faptul că nu există nici o alta entitate la care să apelăm atunci când începem să ne simţim într-o entitate hibridă, având ca rezultat faptul că nu există nici o alta entitate la care să apelăm atunci când începem să ne simţim strânşi cu uşa. Nu doar că am făcut piaţa şi statul să fie prea puternice, dar le-am făcut să fie în acelaşi timp şi prea slabe. Le cerem guvernelor europene să intervină în mod constant, mai degrabă decât ocazional, pe piaţă pentru a ne proteja de pierderi financiare. Această intervenţie i-a făcut foarte dificilă misiunea pieţii de a ne judeca adevărata valoare a muncii sau adevărata valoare a economiei noastre. Piaţa nu mai poate funcţiona bine atunci când insistăm ca guvernul să vegheze asupra noastră şi să ne protejeze de corecţiile sau restricţiile pe care altfel piaţa ni le-ar aduce. Guvernului din orice țară îi este greu să ţină piept tuturor grupurilor care i se adresează pentru suport financiar. După ce le-a permis să se dezvolte pentru a rivaliza pe plan internaţional, corporaţiile şi băncile pot să pătrundă în buzunarele ce ne aparţin tuturor, iar guvernele au devenit prea slabe pentru a le putea împiedica pe cele mai mari să ne jefuiască economiile naţionale.

Fie că ne uităm la indivizi sau corporaţii, pieţe sau stat, creştinii aduc o contribuţie specială prin faptul că pun întrebarea: funcţionarea economiei ţine oare de exerciţiul abstinenţei? Prin asta, ei semnalează faptul că ei cred că fiecare dintre noi, în mod individual sau ca membri ai unei instituţii, este capabil să acţioneze ca o fiinţă unică cu propria libertate de a acţiona ca agenţi individuali maturi. Ne consideră pe fiecare în mod serios ca pe nişte fiinţe cu propria libertate şi demnitate. Nu suntem doar nişte bucăţi mici dintr-un sistem global uriaş, ci sutem în primul rând nişte persoane.

Atunci când economia se clatină, creştinii pot sugera câteva motive pentru care se întâmplă acest lucru. O economie ajunge să aibă probleme pentru că există un defect în viziunea operativă a interacţiunii umane. Printr-o dependenţă prea mare de conceptul de sistem, ajungem să producem nişte consecinţe ale concepţiei deficiente legate de relaţionare, ale unei doctrine nepotrivite a omului. O perspectivă de preţuire a fiinţelor umane este centrală pentru creştini, dacă ţinem cont de ce ne spune Scriptura: omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. Două concepte fundamentale de dragoste şi libertate se pot extrage de aici. Prin „dragoste”, se înţelege ataşamentul care-i leagă pe oameni unii de alţii, unindu-i într-o comunitate, societate sau naţiune, fiecare membru fiind pregătit să acţioneze mai presus de propriile lui interese. Prin urmare, din perspectivă creştină, există două aspecte fundamentale ale economiei. Primul este fiinţa umană, iar cel de al doilea este cultura care îi face pe aceştia nişte ființe sociale, ceea ce-i face să trăiască astfel în societate.

Teofan Mada

Recomandările redacției