O femeie musulmană este fotografiată moartă lângă Dunăre și ajunge pe coperta unei reviste germane. Creștini, musulmani, polițiști, procurori, jurnaliști, artiști, săteni își revendică toți bucata de pământ de 20 de metri pătrați unde a fost găsită femeia, pentru ca la final sala de spectacol să se transforme într-o arenă politică în care suntem confruntați cu realitatea.” – Pe scurt: un demers teatral inițiat de Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe în colaborare cu regizorul Ioana Păun, prezentat în 18 martie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad. Este vorba despre spectacolul „OMG – Organisme Modificate Genetic” de Ioana Păun, o montare care vorbește despre clash-urile culturale din România în contextul migrației și azilanței musulmanilor

Discutăm fără perdea relația României cu criza refugiaților, bazându-ne pe cazuistică reală, interviuri și experiența directă a unor refugiați aflați în situații de risc sever. Alături de actori, la spectacol participă și un azilant din Camerun – Abdel Fatahou, prin intermediul unui dialog live realizat prin Skype. Departe de a fi un simplu turneu de promovare al acestui spectacol, proiectul „2 milioane de pași” este conceput ca spațiu de întâlnire, dialog și creație, cu mize sociale concrete.” – spun creatorii spectacolului.

Prin intermediul unor workshop-uri și întâlniri față-în-față ne adresăm în mod direct persoanelor azilante din țări precum Siria, Irak sau Afghanistan, țintind familiarizarea acestora cu instituțiile culturale locale și, totodată, apropierea locuitorilor de realitățile refugiaților care trăiesc printre ei. Ca sa ajungă din Siria în România, prin munți, pericole, ger, călăuze exorbitante, trecând peste garduri păzite și frică, unii dintre refugiați parcurg distanțe uriașe pe jos. Sute de kilometri, și uneori chiar „2 milioane de pași”, exact distanța în pași dintre Alep (Siria) și București (Romania). Dar adevăratele lor provocări încep abia după ce ajung la destinație.” – declară organizatorii evenimentului

Din echipa proiectului mai fac parte artistul Cătălin Rulea, documentaristul Vlad Petri și actorii Elena Popa, Sebastian Marina, Costi Apostol, Fatma Mohamed, Ioana Costea și Paula Rotar, alături de echipa de management din cadrul TAM. Parteneri instituționali sunt: Active Random, Liga Apărării Drepturilor Omului – LADO, Centrul Național al Dansului București și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Intrarea la toate evenimentele din cadrul proiectului este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Recomandările redacției