Croatul Vinko Medjimorec va îmbrăca tricoul roș-alb în acest sezon. Acesta este născut la data de 1 iunie 1996, puternicul fundaș central a venit de la FK Qabala (Azerbaijan), iar în carieră a mai evoluat pentru Slaven Koprivnica(Croația).

Vinko este un fundaș central croat, care a evoluat la Qabala, toate meciurile ca titular și vine să acopere o poziție pe care Gyuszi Balint a cerut-o” a fost caracterizarea pe care Bogdan Apostu, intermediarul tranferului, i-a facut-o noii achiziții a clubului.

Fundașul a fost impresioant de rezultatele echipei de-a lungul vremii, dar și cele din sezonul recent încheiat. Astfel croatul nu a stat prea mult pe gânduri când a fost vorba de venirea la UTA.

Am vorbit cu agentul meu în urmă cu două zile, când mi-a propus să vin aici și am acceptat fără să stau prea mult pe gânduri. Știu că în sezonul precedent, UTA a încheiat pe locul 8 și mai știu și că are în palmares 6 titluri și două Cupe ale României, dar și fani minunați. Abia aștept să încep treaba aici și sunt pregătit pentru viitoarele provocări.”, au fost primele cuvinte ale lui Vinko Medjimorec după semnarea contractului.

Balint este convins că noul fotbalist va reușit să întărească apărarea UTA-ei, astfel că în cazul unor probleme în apărare echipa să aibă înlocuitori de valoare.

Postul de fundaș central era o poziție pe care doream concurență, doream să avem dubluri. Avem nevoie de o apărare bună pentru a putea emite pretenții” a concluzionat Laszlo Balint.

Recomandările redacției