Crucea lui Hristos – însemnul biruinţei asupra suferinţei şi a morţii

În  Sfânta Evanghelie de duminică, Mântuitorul nostru Iisus Hristos zice: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24).
Înţelesul cuvintelor Lui este: vrei, omule, să-Mi urmezi, să vii după Mine, să fii omul Meu şi ucenicul Meu? Înaintea ta sunt două drumuri: unul este drumul satanei, care la început pare uşor şi mulţumitor dar la sfârşit este prăpastie, distrugere, iad, celălalt drum este al Meu – drumul care pare îngust şi dificil, anevoios şi obositor, presărat cu spini, cu multe piedici şi ispite şi care seamănă cu drumul Golgotei, dar acest drum al credinţei şi-al virtuţii este binecuvântat şi la sfârşitul lui este viaţa veşnică. O, omule, aceste două drumuri stau înaintea ta! Alege unul din două, eşti liber, dar din clipa în care vei alege şi te vei hotărî să urmezi drumul Meu trebuie să împlineşti trei condiţii: „să se lepede de sine” este prima condiţie, „să-şi ia cru­cea sa” este a doua condiţie, şi „să-Mi urmeze Mie” este a treia condiţie.
Iubirea faţă de noi înşine este sădită în noi, a sădit-o Dumnezeu în fiecare om – şi graţie acestei iubiri trăieşte şi există omul. Noi, creştinii, cinstim îndoit Crucea lui Hristos: crucea materială, văzută, pe care o cinstim, o sărutăm şi o purtăm, şi crucea spirituală care este suferinţa pentru fapta bună. Semnul Crucii văzute a fost prefigurat de ţinerea mâinilor lui Moise la rugăciune în chipul crucii, în timpul luptei cu Amalec (Ieşirea 17, 11- 12).
Cât priveşte Crucea nevăzută, spirituală şi tainică, pe care trebuie s-o purtăm cu toţii, aceasta este suferinţa şi osteneala noastră la lucrarea faptelor bune. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care a purtat crucea văzută pe Golgota, cât şi pe cea ne­văzută a suferinţelor pentru a noastră mântuire, ne-a învăţat şi pe noi să răbdam crucea vieţii zicând: „Cine rabdă până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13).
Satana urăşte foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci Crucea este arma cea nebiruită cu care Hristos l-a biruit şi a golit iadul. Dreptul Iov zice: „O luptă este viaţa omului pe pă­mânt” (Iov 7, 1), Sfântul apostol Pavel zice: „În  această luptă mare aveţi nevoie de răbdare” (Evrei 12, 2-7), iar Mântuitorul nostru Iisus Hristos zice  „Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Luca 21, 19). De aceea suntem datori pururea de-a ne ruga la Preamilostivul Dumnezeu să ne dea răbdare în necazurile şi sufe­rinţele noastre spre a ne duce Crucea  până la sfârşit, căci fără de El nu am putea face nimic (Ioan 14, 4), dar să fim încredinţaţi că Dumnezeu, din a Sa nemărginită milă, nu lasă pe om sa fie ispitit mai presus de puterile lui (I Corinteni 10, 13).
Niciodată în viaţă nu putem răbda cât suntem datori pentru păcatele noastre, pentru a împăca dreptatea lui Dumnezeu, şi nici a răbda nu putem fără mila şi ajutorul Preaînduratului Dumnezeu. De aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine” (Ioan 15, 4). Numai cu mila şi cu ajutorul Lui putem în viaţă toate. Acest adevăr ni-l arată Sfântul apostol Pavel care zice: „Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întăreşte” (Filipeni 4, 13).
Cu adevărat toate în Hristos le putem, iar fără El nimic. De aceea suntem datori în toată vremea şi locul să cerem mila şi ajutorul lui Dumnezeu şi cu credinţă şi nădejde să aşteptăm aducându-ne aminte de cuvântul care zice: „Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El” (Psalm 33, 21).
Iubiţi credincioşi, nu este mântuire fără Cruce şi fără suferinţă în această viaţă. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus că „prin multe scârbe ni se cade a intra întru Împărăţia Cerurilor”.
Tot creştinul care doreşte mântuirea sufletului său este dator să fie gata a suferi cu dragoste şi cu răbdare toate necazurile, scârbele şi durerile vieţii îngăduite de Dumnezeu asupra omului pentru mântuirea lui. Zice Sfântul Isaac Sirul: „Precum focul curăţă arama de rugină, aşa boala curăţă păcatul omului”. De aceea este bine ca în toată suferinţa şi întristarea să ne rugăm Preaînduratului Dumnezeu să ne ierte de păcate şi să ne dea răbdare în necazuri şi supărări, aducându-ne aminte că „Necazul răbdare lucrează, iar răbdarea curăţire de păcate”.
Monahul Serafim
(Schitul Moneasa)