pacient_consultat_tuberculozaÎn fiecare an, ziua de 24 martie este dedicată, la nivel mondial, pentru marcarea luptei împotriva tuberculozei. Astfel, la nivel de Arad, Crucea Roșie organizează la începutul săptămânii viitoare, o conferință pe tema incidenței TBC. Evenimentul la care vor participa reprezentanți din sistemul medical arădean va avea loc la sediul filialei din municipiu, din strada Ceahlău, de la ora 11.00.

La nivelul judeţului Arad se înregistrează o incidenţă de aproape 100 de bolnavi la 100.000 de locuitori, iar într-un clasament la nivel naţional, judeţul Arad este pe locul 10 în ceea ce priveşte incidenţa tuberculozei. Astfel, județul nostru se numără printre județele cu o incidență ridicată a TBC-ului. Frecvenţa tuberculozei este mai mică în mediul urban, unde se înregistrează 71,9 bolnavi la 100.000 de locuitori, faţă de mediul rural, unde sunt 96,2 bolnavi la 100.000 de locuitori. Numărul bolnavilor de tuberculoză pulmonară a scăzut în ultimii ani însă, cu toate acestea, România a rămas una dintre țările cu incidență TBC foarte ridicată. În țară, potrivit unor evidențe oficiale sunt peste 30.000 de bolnavi de tuberculoză şi aproape 1.500 de pacienţi cu tuberculoză multi-drog, rezistentă în tratament.

Recomandările redacției